Ea vorbeşte şi despre dezbaterea publică privind o eventuală lege a răspunderii magistratului, care, în opinia şefei DNA, nu este altceva 'decât o încercare de a intimida sistemul judiciar în ansamblu'. 

"În acelaşi timp, am observat un atac sistematic din partea mai multor persoane trimise în judecată de DNA, cercetate de DNA, inculpaţi din dosarele noastre sau persoane care susţin aceste persoane şi care, în mod sistematic, au atacat instituţia, au atacat procurorii de caz, au atacat sistemul judiciar în ansamblu. Deci, asistăm la un asalt asupra justiţiei care are drept scop destabilizarea, decredibilizarea, intimidarea sau hărţuirea magistraţilor", susţine Kovesi. 

Cât priveşte relaţia cu SRI, procurorul-şef al DNA spune că este una instituţională. 

"Eu nu cred că instituţiile publice în România au fost înfiinţate ca fiecare, în mod separat, să acţioneze. E nevoie de colaborare. Aşa cum inculpaţii se întâlnesc şi se constituie de multe ori în grupuri organizate şi se înţeleg cum să comită o infracţiune, aşa şi instituţiile statului trebuie să combată anumite fenomene infracţionale colaborând", a explicat Laura Codruța Kovesi. 

"Au existat firme plătite cu bani foarte mulţi, peste 1 milion de euro, să facă campanii de denigrare, de intimidare şi de hărţuire a procurorilor din DNA, şi nu numai. În acelaşi timp, am observat un atac sistematic din partea mai multor persoane trimise în judecată de DNA, cercetate de DNA, inculpaţi din dosarele noastre sau persoane care susţin aceste persoane şi care, în mod sistematic, au atacat instituţia, au atacat procurorii de caz, au atacat sistemul judiciar în ansamblu. Deci, asistăm la un asalt asupra justiţiei care are drept scop destabilizarea, decredibilizarea, intimidarea sau hărţuirea magistraţilor. Sigur că acest lucru are un efect în interiorul sistemului judiciar, însă nu ne intimidăm, o să ne continuăm activitatea. Faţă de aceste atacuri, noi am sesizat în mod constant CSM, au fost peste 14 sesizări transmise Consiliului anul trecut, am sesizat Consiliul Naţional al Audiovizualului pentru 12 emisiuni. În acest an, din nou am sesizat procurorul general, Consiliul Superior al Magistraturii, am sesizat ministrul de Justiţie şi, bineînţeles, am sesizat şi noul Consiliu Superior al Magistraturii, pentru că este un asalt fără precedent asupra sistemului judiciar în ansamblu", a afirmat șefa DNA. 

AGERPRES