Laura Codruța Kovesi dă de pământ cu cei de la PSD. A obținut votul decisiv și este o chestiune de zile până va ajunge procuror șef european. Fosta șefă DNA a fost felicitată și de președintele Klaus Iohannis care a scos la iveală jocurile ascunse ale premierului Viorica Dăncilă.
Klaus Iohannis a susținut joi, 19 septembrie, la declaraţia de presă referitoare la votul primit de Kovesi în reuniunea COREPER, că a existat un „sprijin larg“ din partea membrilor, „în favoarea candidaturii doamnei Laura Codruţa Kovesi pentru poziţia de procuror-şef al Parchetului European“.
„Salut votul acordat astăzi în reuniunea Comitetului Reprezentanţilor Permanenţi ai guvernelor statelor membre pe lângă Uniunea Europeană (COREPER), prin care s-a exprimat un sprijin larg în favoarea candidaturii doamnei Laura Codruţa Kovesi pentru poziţia de procuror-şef al Parchetului European. Mă bucur că votul acordat de statele membre ale Uniunii Europene a fost unul substanţial, fapt care confirmă aprecierea pentru pregătirea, experienţa şi competenţa doamnei Kovesi. Rezultatul de astăzi reprezintă o victorie importantă pentru România, cu atât mai mult cu cât a fost obţinut în pofida faptului că Guvernul PSD a încercat permanent să blocheze candidatura unui profesionist, recunoscut pentru lupta sa împotriva corupţiei şi în apărarea statului de drept”, spune Iohannis, într-o declaraţie de presă referitoare la votul primit de Kovesi în reuniunea COREPER.
De asemenea, șeful statului a ținut să acuze PSD-ul pentru încercările de a bloca candidatura doamnei Koveși, și de asemenea a subliniat că va continua să sprijine „români integri, competenţi şi profesionişti în funcţii de conducere la nivelul instituţiilor Uniunii Europene”.
De altfel, cu o seară înainte, miercuri, 18 septembrie, Premierul Viorica Dăncilă a precizat după şedinţa Comitetului Executiv Naţional al partidului, că nu o susţine pe Laura Codruţa Kovesi pentru funcţia de procuror european.
„Nu o susţinem pe Laura Codruţa Kovesi pentru postul de procuror şef european”, a declarat Premierul.