Scandalul pe cazul Kovesi este departe de a se fi încheiat. PSD a taxat dur, prin vocea lui Dan Nica, pozițiile exprimate de Manfred Weber. Liderul grupului PSD din Parlamentul European a sus'inut că șeful europarlamentarilor care fac parte PPE a pus presiune asupra procurorilor şi judecătorilor din România.
Dan Nica, liderul europarlamentarilor PSD, s-a declarat deranjat de ultimele declarații ale lui Manfred Weber în cazul Kovesi. El a susținut că ultimele luări de poziție ale liderului grupului PPE pe acest subiect reprezintă un atac grav asupra independenţei justiţiei.
“Observăm că Manfred Weber, liderul Grupului Partidului Popular European, transmite tot mai des mesaje prin care pune presiune asupra procurorilor şi judecătorilor din România, iar cei din PNL nu fac altceva decât să transforme aceste mesaje în temă de campanie electorală, pe seama imaginii României”, a comentat Dan Nica.
El a apreciat drept inacceptabil ca Manfred Weber – care candidează pentru funcţia de Preşedinte al Comisiei Europene – să le spună magistraţilor români cum să soluţioneze dosare. Nici PNL nu a scăpat de criticile lui Dan Nica. În opinia sa, “este grav că liberalii nu sancţionează aceste presiuni nepermise din exterior asupra sistemului judiciar din ţara noastră. Este o complicitate electorală între PNL şi PPE care are ca rezultat denigrarea României”.
“PNL trebuie să spună public dacă susţine sau nu acest asalt al PPE asupra statului de drept din România. Nu am văzut astfel de poziţii din partea PPE în legătură cu protocoalele secrete dintre magistraţi şi serviciile de informaţii, prin care au fost încălcate grav prevederile Cartei Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene. Eu cred că nu poate exista stat de drept fără respectarea drepturilor omului, pe care a fost clădită Uniunea Europeană”, a comentat Dan Nica.
Liderul europarlamnetarilor PSD a făcut referire la declarațiile lui Weber care a susținut Popularul susţine că în România sunt probleme, un semn în acest sens fiind cazul Kovesi. El a mai solicitat ca măsurile luate în ceea ce o privește pe Kovesi să înceteze de îndată. ““Dacă procedurile legale împotriva dnei Kovesi nu vor fi revocate/reconsiderate vom cere o dezbatere în următoarea sesiune plenară a Parlamentului European. Facem, de asemenea, apel la @PES_PSE şi @ALDEParty să ia poziţie publică împotrivă partidelor surori din Guvernul României.”, a spus pe twitter Manfred Weber.