"Lucrez în procuratură de peste 22 de ani şi în aceşti 22 de ani nu am avut niciodată o cercetare disciplinară sau o acţiune disciplinară. În mod cu totul întâmplător, anul trecut, când au început atacurile asupra justiţiei, când IJ a dat un comunicat de presă în care susţinea modificările la Legile Justiţiei propuse la acea vreme de ministrul Justiţiei, au început, în mod cu totul întâmplător mai multe sesizări din oficiu ale IJ. Cred că sunt peste 15 sau 16. Deci, este foarte dificil de comentat. Dar ce pot să vă spun categoric, că în această cercetare disciplinară, care vizează o înregistrare care a fost distribuită publicului în luna iunie anul trecut, s-a făcut un raport de constatare, o expertiză criminalistică în care s-a stabilit că înregistrarea nu este originală, că înregistrarea a suferit editări. Au fost audiaţi toţi colegii participanţi la şedinţă. O să-mi fac apărarea în cadrul Secţiei pentru procurori şi o să vedem ce se întâmpla cu aceste acţiuni disciplinare", a declarat şefa DNA. 

Kovesi a negat că procurorii s-ar fi plâns că ar avea un comportament abuziv. 

"Dimpotrivă, am fost şase ani procuror general al României, am fost aproape patru ani procuror-şef al DNA. Niciodată în cei 22 de ani de procuratură nu am fost acuzată că aş fi avut un comportament nepotrivit în relaţiile cu colegii. Am ţinut mii de şedinţe ca şef al instituţiilor, am participat la şedinţe ca procuror cu funcţie de execuţie. Niciodată nu am fost acuzată de aşa ceva. Doar acum, în mod cu totul întâmplător, când sunt aceste atacuri, când există acest asalt asupra justiţiei, am fost acuzată că aş fi făcut afirmaţii pe un ton autoritar în cadrul şedinţei", a spus procurorul-şef. 

Ea a precizat că la dosar au fost depuse documente – raportul de constatare, expertiza şi declaraţiile tuturor procurorilor care au fost prezenţi la şedinţă. 

"Îmi e foarte greu să anticipez cât va dura această judecată. Speţa este una foarte simplă, probele sunt foarte clare şi evidente. O să-mi fac apărările în faţa Secţiei de procurori, aşa cum am făcut-o şi atunci când a fost controlul de fond desfăşurat de IJ. Nu consider că trebuie să demisionez pentru ceva ce nu am făcut. Din primul moment în care acea înregistrare a fost difuzată am spus că nu este o înregistrare originală, că a fost editată, că au fost făcute juxtapuneri, că anumite afirmaţii nu le-am făcut niciodată, că anumite cuvinte nu fac parte din vocabularul meu indiferent dacă sunt la serviciu sau sunt acasă, aspecte care au fost confirmate şi de expertize şi de declaraţiile colegilor prezenţi la şedinţă", a mai spus Kovesi. 

În 12 ianuarie, Inspecţia Judiciară a anunţat că a exercitat acţiune disciplinară faţă de Laura Codruţa Kovesi, procuror-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, şi Marius Constantin Iacob, procuror-şef adjunct al DNA, pentru săvârşirea unor abateri. 

Acţiunea a fost înaintată Secţiei pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, care va decide cu privire la răspunderea celor doi magistraţi. 

"Procurorul şef al DNA s-a exprimat în sensul combaterii efectelor negative în planul imaginii şi credibilităţii instituţiei, generate de Decizia CCR 68/2017, prin instrumentarea urgentă a unor dosare "cu miniştri", de impact mediatic, şi-a exprimat dezacordul cu privire la caracterul legal, definitiv şi general obligatoriu al Deciziei CCR 68/2017 şi a folosit exprimări inadecvate la adresa Curţii Constituţionale şi a unui judecător al Curţii Constituţionale, inducând ideea în cadrul opiniei publice că unul din criteriile în funcţie de care se prioritizează soluţionarea dosarelor este impactul mediatic al acestora şi calitatea oficială a persoanelor cercetate", arăta IJ. 

De asemenea, Kovesi a folosit faţă de colegii procurori un ton superior şi agresiv, de natură a genera în rândul opiniei publice un sentiment de indignare şi dubiu legitim cu privire la respectarea principiilor supremaţiei Constituţiei şi a legilor, precum şi a imparţialităţii procurorilor, mai arăta sursa citată. 

Totodată, acţiunea a vizat "atitudinile nedemne în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu faţă de colegi, celălalt personal al instanţei sau al parchetului în care funcţionează, inspectori judiciari, avocaţi, experţi, martori, justiţiabili ori reprezentanţii altor instituţii', constând în aceea că prin intermediul unei corespondenţe electronice (email) a adoptat o atitudine nedemnă, folosind la adresa procurorilor cuvinte şi expresii cu un conţinut vădit denigrator, insultător şi ameninţător, respectiv 'laşi', 'bârfitori', 'infractori', făcând cunoscut acestora faptul că 'există deja un cerc de suspecţi', cu referire la un dosar penal, încălcând astfel obligaţia de rezervă şi normele de conduită ataşate profesiei de magistrat. 

IJ invocă şi "nerespectarea în mod nejustificat a dispoziţiilor ori deciziilor cu caracter administrativ dispuse în conformitate cu legea de conducătorul instanţei sau al parchetului ori a altor obligaţii cu caracter administrativ prevăzute de lege sau regulamente". 

Interviul integral cu procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, urmează să fie transmis în cursul zilei de luni. 

AGERPRES