Kovesi îi ia locul lui Klaus Iohannis? Cine va fi viitorul președinte al României

Laura Codruța Kovesi

SURSA FOTO: Inquam Photos, Octav Ganea

Fostul senator Șerban Nicolae nu pare să fie încântat de o eventuală candidatură la președinția României a Laurei Codruța Kovesi. Social-democratul a lăsat să se înțeleagă că, în opinia sa, fostul procuror-șef de la DNA nu are ce să cauta în fruntea statului.

„Știți cu ce se ocupă un președinte?!”

Șerban Nicolae, fostul senator PSD, este contrariat de faptul că sunt persoane care o văd potrivită pentru candidatura la prezidențiale pe procurorul-șef european, Laura Codruța Kovesi, fost procuror-șef al DNA.

”Sunt foarte mulți care nu găsesc nimic anormal ca doamna Kovesi să fie un potențial candidat la alegerile prezidențiale. Într-o societate normală, așa cum o văd eu, doar ideea că doamna Kovesi – procuror de carieră – ar putea să candideze la președinție (ar intriga n.r.)… ca să ce? Măi, oameni, buni, voi știți cu ce se ocupă președintele României, știți ce atribuții are?” spune Șerban Nicolae.

Social-democratul se arată îngrijorat că ”sunt oameni care nu văd nimic rău în asta și spun că un om popular, e măsurată”.

Pe de altă parte, Nicolae, comentând despre comasarea alegerilor, a spus că nu este normal să se întâmple acest lucru: ”Amesteci mesajele, specificul, ce rost are să aleg în aceeași zi, și primarul din comună, și președintele României?”.

Geoană, potențial candidat

În schimb, întrebat despre Mircea Geoană, Șerban Nicolae a declarat că acesta ar putea fi un potențial candidat. În cursul lunii iulie, în cadrul unui podcast, Geoană declarase că  nu a primit nicio propunere oficială de candidatură și că nu are toate răspunsurile privind planurile sale pentru viitor.

Sursă: Facebook, Mircea Geoană

„Întrebarea e ce vrei să faci cu viaţa ta şi ce îţi propui să faci pentru perioada următoare. Şi răspunsul este că nu am încă toate răspunsurile şi o spun la modul cel mai onest. Ştiu un singur lucru, că viaţa nu se termină după ce se încheie jobul la NATO”, a declarat, atunci, Mircea Geoană în podcastul lui Radu Ţibulcă.

Potrivit unui sondaj efectuat de Geeks for Democracy, dezvoltat cu Cult Research, în perioada mai-iunie, la capitolul încredere în personalități, pe primul loc în preferințele românilor s-a situat Laura Codruța Kovesi, cu o medie de 4,5 din 10, ceea ce o face o posibilă candidată la alegerile prezidențiale de anul viitor.

Aceasta este urmată de Mircea Geoană cu 4,1 din 10 și de Victor Ponta cu 3,9. Pe locul al patrulea de află George Simion (3,69 din 10), urmat de Cătălin Drulă (medie 3,58 din 10).

Președintele Klaus Iohannis și premierul Marcel Ciolacu au o medie de 3,5 din 10.