Liviu Dragnea nu a ratat ocazia de a o ataca pe Kovesi, cu doar câteva zile înainte de decizia finală din Parlamentul European cu privire la funcția de procuror-șef european. Mai mult de atât , fosta șefă DNA urmează să fie audiată joi de către Secția de investigare a magistraților, chiar în ziua decisivă pentru Codruța la nivel european. Președintele PSD spune că nu mai are încredere în procedura de alegere privind cea mai înaltă funcție din Parchetul European.
„Până acum n-am discuat despre această procedură. Pentru mine nici nu mai are importanță cine o să fie procuror european. Ceea ce mi se pare foare grav este această negociere cu foare multă patimă, negociere politică în Parlamentul European pentru a desemna un procuror european.
Cine mai poate avea încredere, indiferent cine o să fie pus, într-un procorur european pus eminamente politic? Acesta e după părearea mea cel mai mare rău făcut, că această procedură merge într-o negociere politică.
Noi dacă introducem in lege să fie procurorii șefi din România să fie votați de Parlament sunt sigur și absolut convins că o să urle tot Bruxelles. Indiferent cine va fi ales va pleca cu un mare handicap de credibilitate. Nu cred ca Guvernul poate sustine acest tip de procedură”, a spus Liviu Dragnea în direct la România TV.
În urma unui vot secret, Comisia LIBE a selectat-o pe Laura Codruţa Kövesi săptămâna trecută pe primul loc în lista de candidaţi pentru postul de procuror-şef european, cu Laura Codruţa Kövesi -26 de voturi, Jean-François Bohnert (Franţa) -22 voturi, iar Andrés Ritter (Germania)- 1 vot. Kovesi a fost preferată şi în Comisia CONT cu o zi înainte.
Conferința Președinților, formată din președintele Parlamentului European, Antonio Tajani, și liderii de grupuri politice, va decide în 7 martie etapele următoare.
Deoarece prima opțiune pentru șefia Parchetului European a Comisiilor PE a fost Laura Codruța Kovesi, iar în Consiliul UE candidatul francez a obținut cele mai multe voturi, Parlamentul European va începe negocierile cu Consiliul pentru a ajunge la un consens în legătură cu viitorul procuror-șef european.