Șefa Parchetului European, Laura Codruța Kovesi, a solicitat detașarea fostului ei consilier de la DNA la Parchetul European. Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a aprobat marți detașarea acestuia.
Procurorul Marius Bulancea, fostul consilier al Laurei Codruța Kovesi, va fi detașat la Parchetul European, după cum a hotărât Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) marți. Solicitarea de detașare a fost făcută de Laura Codruța Kovesi, fosta șefă a DNA, care este în prezent șefa Parchetului European.
Marius Bulancea este din iunie 2016 şef al Secției de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție din DNA (Secția a II-a).
Acesta a fost consilier al procurorului-șef al DNA Laura Codruța Kovesi și anterior procuror DIICOT Iași și apoi a activat la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel.
Dosarele instrumentate de Bulancea
Bulancea a fost cel care a finalizat dosarul „Gala Bute”, după ce alţi procurori au dus greul anchetei, iar odată cu finalizarea acestui dosar a fost propus în funcția de procuror șef al Secției de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție din DNA, de către ministrul Raluca Prună.
Tot procurorul Bulancea este cel care l-a salvat pe Mugur Isărescu după ce a clasat un dosar în care acesta era vizat.
Un alt dosar instrumentat de procuror este cel în care era vizat Călin Popescu Tăriceanu. Liderul ALDE era acuzat că în perioada 2007-2008, a primit mită aproape 800.000 de dolari de la reprezentanții companiei austriece Fujitsu-Siemens.
După ce Laura Kovesi a fost nominalizată pentru conducerea Parchetului European, Marius Bulancea a fost printre cei ce au candidat, fără succes însă, pentru funcţia de procuror european, alături de Daniel Horodniceanu şi Răzvan Horaţiu Radu.
Soţia lui Marius Bulancea, judecătoarea Diana Magdalena Bulancea, a participat la selecţia organizată de Ministerul Justiţiei pentru funcţia de judecător la Tribunalul UE, însă nu a fost aleasă de Tudorel Toader.