Bătălia pentru europarlamentare, dar și disputa pentru Kovesi i-a întărâtat pe politicienii români. Rovana Plumb, Norica Nicolai, Victor Ponta și Dacian Cioloș au vorbit despre șansele ca fosta șefă DNA să prindă postul de procurer șef European.
„E cumplit să-mi cereți mie să o susțin pe doamna Kovesi. Nu. Cred că, dacă ne spălăm rufele în familie, e mai bine. (…) Nu-mi place de doamna Kovesi. Nu mă puneți să o susțin”, a spus Victor Ponta, întrebat dacă ar susține-o pe Kovesi.
Liderul alianței USR-PLUS, Dacian Cioloș, este singurul care o susține pe Kovesi. „Doamna Kovesi a fost revocată abuziv de ministrul Justiției, care nu a adus argumente consistente. Președintele a trebuit să semneze acea revocare în urma deciziei Curții Constituționale, ca să fim cinstiți cu ceea ce s-a întâmplat. Doamna Kovesi a candidat în nume personal, dar ea este româncă și eu cred că, în urma procesului de selecție, competențele sale profesionale au fost recunoscute și a fost cap de listă în urma acestui proces de preselecție. Eu cred că România ar avea doar de câștigat dacă o susține. Și, da, noi o susținem”, a declarat Dacian Cioloș, conform dcnews.ro.
Puterea a lovit-o crunt pe Kovesi. Rovana Plumb spune că aceasta nu este candidatul României. „Este candidatul Germaniei. Procedura încă nu este încheiată. În Consiliu, se știe foarte bine că au fost cele mai multe voturi îndreptate spre procurorul francez. Vom vedea ce se va întâmpla după ce se va constitui noul Parlament European, pentru că, în Consiliu, mare lucru nu se schimbă”.
Și europarlamentarul Norica Nicolai a bombardat-o pe Kovesi. „Încălcarea Constituției, în opinia mea, face incompatibil cu o funcție publică pe oricine, pentru că este standardul primordial al evaluării statului de drept. (…) Ceea ce pot să vă spun, în acest moment, e că, după participarea mea la audierea candidaţilor, dacă doamna Kovesi ar fi finalizat acest proiect, ar fi fost încă o dată un triumf al mediocrităţii în instituţiile europene. (…) Acest subiect se poate relua, în raport de configuraţia viitorului Parlament, fără doamna Kovesi sau nu se mai poate relua deloc, pentru că, ştim bine, regulamentul prevede participarea de către 22 de state membre. Am văzut poziţiile Italiei şi mă tem că o retragere a Italiei din această formă de cooperare face inutilă orice discuţie. Dacă Parlamentul European şi Comisia Europeană ar fi dorit un candidat susţinut de un stat membru, atunci ar fi declanşat o altă procedură. Toţi s-au înscris în raport de competenţele lor profesionale şi aspiraţia spre această înaltă funcţie. Doamna Kovesi, dacă ar fi obţinut această funcţie, ar fi compromis orice bătălie împotriva corupţiei în întreaga UE. Aşa că e bine cum stau lucrurile acum. Probabil, va intra în politică sau va face cu totul altceva”, a spus Norica Nicolai.