Kovesi este pe cai mari. Fosta șefă a DNA este foarte bine văzută în presa internațională și este susținută pentru a ajunge în funcția de procuror-șef a Parchetului European.
Într-un interviu acordat publicației Financial Times, Kovesi a arătat cât este de hotărâtă să ajungă în funcția de procuror-șef al Parchetului European. Aceasta a vorbit despre corupția din România, dar și despre ce a slăbit justiția.
„Totul s-a schimbat în 2004. Înainte nu am auzit despre cazuri care au implicat oameni importanţi. Nu cred că oamenii erau mai oneşti, dar nu erau investigaţi pentru că nu se putea face asta. A fost foarte dificil să investighezi un coleg de la un partid de la Ministerul de Justiţie. Nu puteai să faci acest lucru. Înainte de 2004 nimeni nu se putea atinge de ei, pentru că şi atunci mulți procurori și polițiști voiau să înceapă anchete, dar nu puteau pentru că șefii puteau opri orice investigaţie”, a spus Kovesi, în interviul publicat vineri de Financial Times, potrivit România TV.
Lucrurile s-au schimbat în 2017, odată cu revenirea PSD la guvernare, când a început să se renunţe la reformele anti-corupţie, notează FT.
„Totul s-a schimbat, din cauza eficienței sistemului de justiției. Cred că anumitor politicieni și oameni de afaceri li s-a făcut frică, pentru că au văzut că procurorii pot să îi investigheze și judecătorii să îi judece. Erau îngrijorați că nu mai pot fura în liniște, cum au făcut mereu”, spune Kovesi.
Întrebată dacă cineva a încercat să o mituiască la birou, Kovesi a răspuns: „Nu”. (Întrebare: N-au îndrăznit? „Sunt atâtea mituri despre mine încât cred că nu au încercat”.
Kovesi a vorbit și despre candidatura sa pentru postul de procuror-șef european. Ea spune că nu s-a lăsat intimidată de faptul că urma să lupte pentru acest post cu candidații Franței și Germaniei, care beneficiază de suținere puternică, în timp ce guvernul român nu doar că nu a sprijinit-o, ci chiar a încercat să îi pună bețe în roate.
„Am spus «Dumnezeule! Voi lupta singură împotriva Germaniei și a Franței». OK, este un pic dificil, dar am sprijinul multor români. Acest post nu este doar pentru mine, ci pentru țară, pentru sistemul de justiție și pentru toți românii care susțin lupta împotriva corupției”, a spus ea.