Fostul procuror-șef DNA a declarat, într-un interviu pentru Europa FM, că niciodată nu a „încălcat legea în mod intenționat”, însă la fed de adevărat este că „nu există oameni perfecți”, iar „tot ceea ce faci, faci cu oameni”.
„Nu sunt un om perfect, deși când deții o funcție așa de importantă, îți dorești să faci totul perfect. Pentru că tot ceea ce faci, faci cu oameni. Și nu există oameni perfecți. Sigur că am făcut și greșeli, dar niciodată nu am încălcat legea în mod intenționat. Poate că una dintre greșeli a fost că trebuia să comunic mai mult, să explic mai mult anumite lucruri. Poate că anumite măsuri trebuiau luate mai din timp”, a declarat Laura Codruța Kovesi, pentru Europa Liberă.
Cu privire la protocolul SRI-DNA, Codruța Kovesi susține că a fost o măsură necesară la vremea ei.
„Dacă mă întrebați de protocol, acela nu a fost o greșeală. A fost un instrument care era absolut necesar la acel moment. Lumea uită că în 2009, niciun procuror din România nu putea să pună în aplicare o autorizație de interceptare. Erai obligat să transmiți acea autorizare la SRI, care fusese desemnat autoritate națională unică de intreceptare. Și tocmai pentru a exista un control riguros asupra acestei activități, s-a semnat acest protocol”, a mai explicat Kovesi.
Mai mult decât atât, fostul procuror-șef al DNA susține că infractorii iau adesea decizii rapide, se pot stabili întâlniri pe ultima sută de metri, astfel încât instituțiile statului au absolută nevoie de pârghii instituționale care să le permită contrareacții pe măsură.