'Cred că şi ultimele cauze mari investigate şi ultimele condamnări obţinute de DNA au încurajat foarte mult oamenii să vină să denunţe faptele penale şi sunt elemente extrem de importante în activitatea noastră. V-aş putea da un exemplu al unui denunţ care a venit prin fax. De obicei un denunţător vine la o unitate de pachet foarte timid, foarte stresat să nu afle lumea că a venit să denunţe, să nu fie văzut acolo, dar am avut o situaţie în care un denunţător atât de disperat era de faptul că i se cerea mită, încât pur şi simplu a denunţat trimiţând un fax, care nu ştia unde ajunge, dacă ajunge la DNA. Cu toate acestea şi-a asumat acest risc', a afirmat procurorul şef Anticorupţie.
Întrebată dacă anchetatorii sunt timoraţi în cazul cercetării unor şefi de consilii judeţene, Kovesi a dat asigurări că procurorii din DNA nu au 'niciun fel de jenă, nu au niciun fel de teamă'.
'Dimpotrivă, cred că, atunci când au o cauză importantă în lucru, sunt foarte atenţi, foarte activi în ceea ce fac, deci pot să vă spun că nu cred că este o timiditate din partea lor. Cred că pur şi simplu a fost o organizare a muncii pe priorităţi. Este foarte greu când ai 200 sau 300 de dosare în lucru în aceeaşi perioadă de timp şi toate în urmărire proprie, să te axezi pe unul dintre dosare şi atunci am încercat să organizăm activitatea pe priorităţi şi iată că acest tip de abordare a avut succes', a precizat ea. AGERPRES