"La începutul acestei săptămâni au fost purtate primele discuții cu executorul judecătoresc cu privire la propunerea de eșalonare înaintată", au declarat reprezentanţii KPMG.
"Propunerea Astra a fost primită pozitiv de către executor, urmând ca acesta să revină cu un răspuns în urma consultării cu reprezentanții CNADNR. Eșalonarea propusă permite Societății să-și continue activitatea, inclusiv efectuarea plăților de daune, fiind alocată pe o perioadă ce asigură capacitatea de onorare a acestei obligații, având în vedere nivelul disponibilităților curente, precum și operațiunea de majorare a capitalului social în curs de desfășurare", au mai spus oficialii administratorului special.
Sursa litigiului dintre compania de asigurări Astra şi CNADNR este un contract de modernizare a unui tronson din DN 67 C, între Bengeşti şi Sibiu. Contractul a fost semnat în 2008 când executantul, adică firma Romstrade, s-a angajat să termine lucrarea într-un anumit termen. Pentru a se asigura că Romstrade îşi îndeplineşte obligaţiile, CNADNR a impus, prin contract, plata unei garanţii de bună execuţie în valoare de 10% din costuri. Ulterior, legea fiind modificată, Romstrade a avut posibilitatea de a garanta buna execuţie nu cu bani, ci cu ajutorul unor poliţe de asigurare.
În acest sens, Romstrade a încheiat mai multe contracte cu Astra, pentru o garanţie de bună execuţie în valoare totală de 20 milioane de euro (circa 95 milioane de lei). După ce Romstrade a intrat în insolvenţă, nu a mai reuşit să-şi îndeplinească obligaţiile contractuale.
Drept urmare, CNADNR a solicitat Astra plata sumelor aferente contractelor de garanţie.Astra a refuzat, invocând în principal două motive: neplata primelor de asigurare de către clientul Romstrade şi faptul că CNADNR nu a reuşit să pună la dispoziţia asigurătorului o evaluare corectă a daunelor. Ulterior, Compania de Drumuri s-a îndreptat în instanţă pentru recuperarea sumei şi a avut câştig de cauză, pe fond, la Tribunalul Bucureşti.