Brexitul ar putea scumpi cu 13% micul dejun englezesc

Consumatorii britanici ar putea să plătească cu până la 12,8% mai mult pentru un mic dejun englezesc tipic, care include şuncă, cârnaţi, suc de portocale, fasole şi ciuperci, ca urmare a introducerii unor tarife de import suplimentare în situaţia în care Marea Britanie părăseşte blocul comunitar fără un acord de liber schimb, arată un studiu realizat de firma de consultanţă KPMG.

Potrivit calculator KPMG, costul unui mic dejun englezesc tipic ar creşte cu 3,02 lire sterline, de la 23,59 până la 26,61 lire sterline, sau 12,8%, adică de aproape patru ori mai mult decât rata inflaţiei, care în luna mai a fost de 2,9%. 

Calculele KPMG se bazează pe ipoteza că Marea Britanie va urma regulile vamale ale Organizaţiei Mondiale a Comerţului, dacă nu va ajunge la un acord cu UE până în luna martie 2019. În acest caz, sucul de portocale din Spania şi uleiul de măsline din Spania şi Italia ar fi produsele care ar înregistra cele mai mari creşteri de preţuri de 34 şi respectiv 30%, se arată în raportul KPMG. În analiza KPMG, laptele, ouăle şi pâinea au provenit din Marea Britanie însă alte produse au fost în mod intenţionat importate în scopuri demonstrative. 

"Dacă Marea Britanie părăseşte UE fără un acord comercial, ne putem aştepta atât la preţuri mai mari cât şi la o creştere a birocraţiei la graniţă. În plus, analiza noastră nu reflectă creşterile de costuri cu care consumatorii şi retailerii se confruntă deja ca urmare a deprecierii lirei şi nici costurile unor noi bariere non-tarifare", a precizat directorul KPMG, Bob Jones. 

Negocierile pentru o "retragere ordonată" a Marii Britanii din Uniunea Europeană au fost lansate luna trecută la Bruxelles de negociatorul-şef al blocului comunitar, Michel Barnier, şi ministrul britanic pentru Brexit, David Davis, într-o primă întâlnire pentru a stabili priorităţile procesului "de divorţ". Se aşteaptă ca Londra să părăsească UE la sfârşitul lunii martie 2019, adică la doi ani după declanşarea oficială a procedurii de ieşire de către premierul Theresa May la 29 martie.

AGERPRES