Kremlin: Convenţia de la Geneva nu se aplică acestor mercenari
Kremlinul a declarat luni că americanii capturaţi în Ucraina sunt „mercenari” angajaţi în activităţi ilegale şi trebuie să-şi asume responsabilitatea pentru „crimele” comise, a relatat agenţia de presă rusă RIA, preluată de Reuters.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a fost de asemenea citat de agenţia rusă declarând că Convenţia de la Geneva nu se aplică acestor bărbaţi deţinuţi întrucât ei nu făceau parte din trupele regulate. Ei au tras în militari ruşi şi le-au pus viaţa în pericol, a adăugat el.
Peskov, despre jucătoarea de baschet din SUA, reținută la Moscova
Printre altele, Peskov a spus că jucătoarea americană de baschet Brittney Griner, care a fost reţinută în Rusia, se confruntă cu urmărirea penală, mai transmite sursa citată.
„De ce ar trebui să o numim ostatică? Ea a încălcat legea rusă, acum se confruntă cu urmărirea penală”, declară Dmitri Peskov citat de RIA într-un interviu acordat televiziunii americane MSNBC.
„Nu este vorba despre a fi luat ostatic”, a insistat el.
Vedeta americană de baschet Brittney Griner se află în prezent în arest preventiv pentru transport de stupefiante în Rusia, unde venise să joace. Arestarea ei în februarie a trecut aproape neobservată în contextul declanşării ofensivei ruse în Ucraina, aminteşte France Presse.
Detenția jucătoarei a fost prelungită
Amintim că, un tribunal rus din oraşul Himki, în apropiere de Moscova, a prelungit până la 2 iulie detenţia pentru trafic de stupefiante a starului american al baschetului feminin Brittney Griner.
Griner, dublă campioană olimpică alături de selecţionata Statelor Unite (2016, 2020), a fost arestată pe aeroportul din Moscova, în luna februarie, după descoperirea în bagajele sale de mână a unor ţigări electronice şi a unui „lichid care prezenta un miros special” de ulei de canabis, conform serviciului federal al vămilor ruse. Ea riscă până la zece ani de închisoare.
În mai, autorităţile de la Washington au declarat că Rusia o reţine „în mod nedrept” pe jucătoarea în vârstă de 31 de ani, în timp ce WNBA, liga profesionist de baschet feminin din SUA, a precizat că „lucrează pentru a o aduce pe Griner acasă”. Cazul acesteia se află acum în mâinile trimisului special al SUA care se ocupă de persoanele luate ostatice.