Teroarea fizică trebuie să fie însoţită în mod obligatoriu de o intensificare a muncii de propagandă, mai ales atunci când nu există vreo urmă de legătură între nevoile oamenilor de rând şi oferta guvernamentală. Statul comunist a fost construit în jurul ideilor comuniste interpretate de către Lenin şi pe care Stalin le-a pus în practică timp de două decenii cu furie demnă de o cauză mai bună.
Liderul de la Kremlin a spus clar că obiectivul suprem constă în realizarea revoluţiei mondiale, adică zdrobirea lumii libere cu ajutorul Armatei Roşii. A fost absolut normal să se dezvolte industria de armament pentru ca dotarea trupelor să fie potrivită cu ţelul măreţ.
Totuşi, la 22 iunie 1941, armata germană a început o ofensivă de amploare care a avut drept rezultat străpungerea dispozitivului sovietic şi, mai grav, ajungerea până la periferiile Moscovei şi ale Leningradului. A fost normal să se caute vinovaţi, ceea ce poliţia politică stalinistă se pricepea de minune să inventeze. Au fost găsiţi ofiţeri responsabili pentru dezastru şi execuţiile au curs în bunul stil stalinist.
Istoricii, formaţi după acelaşi sistem de gândire, au pornit la vânătoare şi au trecut peste problemele legate de personal, ofiţeri trădători sau lipsa cadrelor de conducere în urma epurărilor. Trebuia identificat un duşman care să nu vorbească şi să fie ideal pentru a explica înfrângerile fără precedent la scara istoriei. A fost găsit repede şi o armă nu prea are avocaţi şi nici nu ştie să vorbească.
Autori reputaţi au dat vina pe tancuri, că erau prea puţine sau de slabă calitate. Nici piese de schimb nu se găseau din belşug, unele maşini erau uzate din cauza antrenamentelor intensive şi nu erau moderne în raport cu cele germane. Erau şi puţine în raport cu cele germane. Astfel de afirmaţii au fost amestecate în fel şi chip până când erau obţinute articole şi cărţi ştiinţifice sau de popularizare a istoriei.
Au fost primite cele mai înalte onoruri academice pentru astfel de descoperiri prin care se demonstra că Armata Roşie n-a fost pregătită de război în iunie 1941 pentru că Stalin a avut încredere în Hitler şi a neglijat producţia de armament.
Unele surse din spaţiul sovietic au reţinut pentru viitor că au fost 1.861 de tancuri moderne şi era puţin, chiar foarte puţin la dimensiunile frontului şi în raport cu temutele divizii Panzer din cadrul Wehrmacht-ului. S-a ajuns chiar la un total de 1.475 de blindate din modelele T-34 (foto) şi KV-1, ceea ce era îngrozitor de insignifiant în raport cu cele circa 3.500 etalate de către Reich la graniţa apuseană. A fost absolut normal să se producă un dezastru în vara anului 1941 şi totul a plecat de la acest haos organizat de Stalin.
Oare chiar să fie adevărat ce scriu savanţii reputaţi, experţi în domeniul militar, sau sunt nişte mincinoşi dornici doar să fie în graţiile unei puteri ce trăieşte în veşnică minciună? Adevărul rămâne doar în titlu unui ziar ce trebuie să păcălească mulţimile pentru totdeauna şi trebuie să se observe că poporul are creierul spălat perfect prin munca aparatului de propagandă.
Iosif Stalin dispunea de şapte divizii de tancuri mai mult decât moderne, pe care nici măcar SUA n-a putut să le egaleze în ceea ce priveşte calitatea proiectării, dar istoricii au putut să spună că nu era pregătit de luptă în iunie 1941. Nu exista ceva comparabil cu KV-1 pentru misiunea pe care o avea: spargerea liniilor defensive inamice. T-34 era maşina ideală pentru dezvoltarea ofensivelor în adâncimea dispozitivului inamic, dar în iunie 1941 putea să fie folosit şi ca tanc de ruptură.
Deschiderea arhivelor după 1991 a scos la lumină unele documente interesante despre Al Doilea Război Mondial, dar multe au rămas sub pecetea tainei secretului de stat. S-a aflat ce avea în dotare Armata Roşie în iunie 1941 şi cifra de 1.475 se poate spune că a fost aproape corectă.
I s-a raportat lui Iosif Stalin că 1.400 de T-34 erau în efectivele unităţilor, adică exact cele şapte divizii calculate mai sus. Câte erau cele din modelul KV? Tabelul despre dotarea forţelor sovietice precizează că au fost 711 la 21 iunie 1941, adică peste trei divizii complete.
Dacă Stalin avea la dispoziţie astfel de jucării blindate şi Hitler avea maşini modeste din modelele Panzer III şi Panzer IV, oare cine era pregătit de luptă? Tancurile sovietice n-au dat rezultate în iunie 1941 pentru că au fost trimise la atac după indicaţiile venite de la comandamentul de la Moscova şi ordinele nu s-au potrivit cu ceea ce era pe câmpul de luptă. În plus, n-au fost sprijinite de aviaţie, ceea ce s-a soldat cu pierderea coloanelor de aprovizionare cu combustibil, a camioanelor cu muniţii sau a atelierelor de reparaţii.
Tancuri au fost din belşug, dar istoricii din fostul spaţiu sovietic tot repetă că n-a existat pregătire serioasă de război. Chiar Stalin, mort din 1953, este atacat acum cu mult curaj de specialiştii ce nici măcar nu se deranjează să vadă cuirasatele terestre livrate de industria comunistă.
Se minte cu orice preţ şi-n orice situaţie pentru că acesta este stilul de gândire. Este chiar foarte plăcut să ajungi profesor universitar şi să repeţi aceleaşi idei până ce ajungi la o pensie de dă peste cap bugetul statului. Minciuna este adorată de cei de la putere şi cultivată sistematic.
