Lupta pentru obținerea de hegemonie regională sau mondială este o caracteristică specifică marilor state care au apărut și s-au extins în timp. Nu exista nici cel mai mic interes pentru fericirea și viețile oamenilor din partea conducătorilor ce căutau slava cu orice preț. A fost absolut normal să se treacă la dezvoltarea forțelor armate, ceea ce implica în mod logic o supradimensionare a capacităților de producție de interes militar.
Rusia sovietică a apărut în anul 1917 și Iosif Stalin a precizat în cel mai clar mod în 1924 că unicul scop al existenței organismului statal trebuie să fie revoluția mondială, adică ocuparea întregii planete în numele ideologiei comuniste. Poporul rus era doar o carne de tun ce trebuia consumată fără milă pentru atingerea obiectivului utopic.
Nici celelalte etnii din vastul imperiu nu aveau o soartă mai bună. Orice om era un sclav al celor ce se aflau la putere și viețile lor nu aveau vreo valoare. S-a trecut la o industrializare forțată începând din anul 1927 și metalul a început să fie modelat în tancuri, tunuri, avioane și vapoare de luptă.
Nu se făcea economie nici dacă era vorba de aducerea de tehnologie din lumea capitalistă. Este interesant că patronii îl adorau pe Stalin, client ce nu se târguia atunci când cumpăra chiar o fabrică întreagă.
Cele mai puternice sisteme de luptă din comunism
Totuși, nu forțele motorizate urmau să fie cele mai puternice sisteme de luptă ale dictaturii comuniste. Erau căutate mereu arme mai deosebite și erau făcute eforturi financiare deosebite pentru dotarea laboratoarelor și, mai ales, pentru formarea specialiștilor.
Ziua de 13 aprilie 1979 a fost una mai deosebită în istoria regiunii Sverdlovsk, multe persoane începând să prezinte simptomele unei boli ciudate.
Medicii au fost surprinși de virulența infecției și nici agentul patogen nu era unul obișnuit. Antraxul se putea lua din carnea unor animale și se transmitea greu în comunitate. Acum era cu totul altceva, oamenii mureau repede și cadrele medicale erau neputincioase în fața germenului.
Au pierit 64 de persoane și se punea întrebarea de unde a apărut maladia. S-a aflat abia după 1990 că totul a plecat din Complexul militar nr. 19, cel ce era un centru de cercetare pentru armele biologice.
Este interesant de precizat că nici măcar antraxul nu era cea mai distrugătoare armă din arsenalul gândit la Kremlin. Minciuna împinsă până la absurd era scutul sub care s-a ridicat sistemul socialist și dragostea de fals a rămas adevărul absolut în lumea politică din Moscova.
Poliția politică a avut mereu grijă să păstreze totul sub pecetea secretului de stat și să se scrie că Uniunea Sovietică a fost un stat frumos și glorios, care are multă slavă. A fost absolut normal să fie furate dosarele privind moartea din cauza antraxului. Nu se mai știe ceva de soarta acestora și este posibil să fie dispărute pentru totdeauna în negura istoriei.
Oare câte minuni mai sunt prin arhivele secrete și ce crime mai ascund? O mare putere, mai ales una cu pretenții planetare, este întotdeauna construită pe munți de schelete.
Omul rămâne o ființă primitivă ce se simte perfect bine atunci când provoacă suferință și multă vărsare de sânge. Este o iluzie credința că este evoluat dacă deține un computer sau o mașină sofisticată.