Conducerea comunistă de la Kremlin a dezvoltat un puternic aparat de propagandă pentru spălarea creierului mulţimilor prin lansarea de tot felul de lozinci, intensiv repetate prin presa scrisă, audio şi video.
Perfecţiunea era atinsă prin îndoctrinarea din şcoală. Chiar dacă oamenii erau sătui în epoca respectivă de minciunile politrucilor, ideile au prins treptat şi au intrat în memoria colectivă. S-a ajuns ca teoria despre o fericită eră cunoscută sub numele de Uniunea Sovietică să fie lăudată inclusiv de preoţi, o combinaţie uluitoare între regimul criminal şi victimele de odinioară.
Oamenii repetă că era mai bine înainte de 1989 şi că atunci erau luate decizii înţelepte la Kremlin. Este interesant de remarcat faptul că magazinele erau goale şi nu se găseau bunurile de larg consum dorite.
Industria producea, dar populaţia nu găsea cele necesare traiului de zi cu zi, situaţie amintită şi de către Mihail Gorbaciov, lider comunist ce mai spunea adevărul când dorea el. Pecetea tainei era pusă pe cele mai interesante documente şi aşa au rămas până astăzi.
Oare unde erau topite resursele vastului imperiu comunist? La ce erau folosite metalele obţinute în vastele furnale şi topitorii? Acestea erau materii prime pentru industria constructoare de maşini, dar oamenii nu găseau automobile decât cu mare greutate.
Aceeaşi situaţie era în tot lagărul comunist. Chiar şi o bicicletă se descoperea cu greu în magazinele statului totalitar. Comerţul nu funcţiona în lumea roşie. Oare de ce?
Explicaţia este una foarte simplă: statul comunist se pregătea de război. Propaganda susţinea că răii capitalişti vor să reintroducă exploatarea omului de către om şi de aceea trebuie dus un conflict pe viaţă şi pe moarte pentru cucerirea întregii planete, pentru visul de a realiza revoluţia mondială în numele ideologiei comuniste. Orice conflagraţie trebuie să fie dusă cu armament performant şi mult, deplasat repede şi la distanţe mari.
Nu este de mirare că Moscova avea nevoie de o flotă militară şi au apărut nave dotate cu tunuri de calibrul 76,2 mm. O singură piesă putea să lanseze cel puţin 30 de lovituri pe minut, ceea ce însemna un consum de 372 kg de metal şi explozibil. Dacă era necesar, se putea ajunge la 75 şi chiar la 120 de focuri în acelaşi interval de timp, dar exista pericolul deteriorării ţevii la o astfel de cadenţă.
Proiectilul de 76,2 mm nu mai era satisfăcător nici în condiţiile de luptă din ultima conflagraţie mondială şi n-ar fi fost performant împotriva unui vapor militar cu deplasament sporit. Au fost făcute studii şi a apărut sistemul cu tunuri binate de calibrul 130 mm. Orice ţintă neblindată putea să fie crunt lovită şi o singură piesă putea să consume 862 kg de muniţii într-un singur minut.
Dacă situaţia tactică o impunea, se putea multiplica de patru ori cadenţa şi nu mai exista riscul distrugerii ţevilor prin supraîncălzire pentru că exista sistem de răcire cu apă. Personalul de la bord avea mult munca uşurată prin faptul că gurile de foc erau aprovizionate automat cu proiectile. O astfel de bijuterie tehnică ajungea la o masă de 102 t şi era deosebit de costisitoare prin calitatea metalelor şi prin finisare.
Industria de armament înghiţea tot ce era mai bun în economie şi datele de mai sus sunt doar câteva exemple despre ceea ce puteau face uzinele mecanice. Proiectilele lansate aveau o mare viteză iniţială pentru că puteau să fie folosite şi antiaerian, chiar împotriva unor tipuri de rachete antinavă. Obţinerea unor performanţe sporite nu era posibilă decât prin utilizarea unor pulberi de propulsie deosebit de puternice, care nu erau ieftin de realizat.
Planificatorii de la Kremlin nu ţineau cont de astfel de calcule şi stabileau doar ţintele de atins. Produsele speciale erau făcute şi preţurile erau nişte cifre modificate după bunul plac. Acest sistem afecta economia reală pentru că forţele militare şi industria de război înghiţeau prea multe fonduri şi materiale de calitate.
Sistemul de tunuri navale grele n-a fost oferit uzinelor din statele lagărului comunist pentru multiplicare, Moscova dorind să aibă superioritate tehnică împotriva tuturor. Războiul pentru cucerirea planetei a nenorocit populaţiile sovietice, cele condamnate să muncească în adevărate lagăre şi oraşe interzise pentru satisfacerea fanteziilor celor de la putere. Grav era că sus se strângeau tot ce era mai lipsit de caracter şi s-a mers tot înainte cu utopiile.
Anul 2022 a fost marcat de începerea unui război pentru refacerea prestigiului fostei puteri ideologice prin ocuparea Ucrainei, dar conducerea de la Kiev a refuzat să satisfacă noile pofte politice ale Kremlinului şi ostilităţile s-au prelungit. S-a trecut la folosirea armelor grele şi marina nu putea să lipsească de pe front.
Crucişătorul Moscova a fost trimis să blocheze coastele statului atacat pentru că dispunea de armament artileristic de calibrul 130 mm şi se adăugau sisteme performante de rachete. Era un simbol al puterii sovietice şi trebuia să dovedească superioritatea vechii lumi, dar tehnologiile au evoluat şi două rachete ucrainene au lovit ţinta ce se apropiase prea mult de litoral. Simbolul comunistei era a pierit în valuri şi autorităţile ruse au vrut cu orice preţ să sublinieze relaţia cu trecutul.
S-a minţit mult în legătură cu numărul de victime de la bord şi rudele celor decedaţi sunt puse să semneze că marinarii au pierit într-un accident oarecare. Centrul de putere de la Kremlin trăieşte în minciună şi aşa o să procedeze până la sfârşitul existenţei pentru că nu are ce să ofere popoarelor pe care le-a cucerit. Actuala Rusie are 193 de etnii şi acestea nu sunt interesate de ocuparea planetei dacă nu au nici măcar suficientă votcă.