În luna aprilie, FMI a redus perspectivele de creștere a economiei globale din acest an de la 4.4% la 3.6%, însă, acum, Kristalina Georgieva susține ferm că alte aspecte trebuie să ne îngrijoreze.
„Ceea ce ne îngrijorează mai mult nu este faptul că am avut aceste reduceri, deoarece este cale lungă de la 3,6% până în teritoriu negativ pentru economia mondială.
Ceea ce ne îngrijorează mai mult este riscul de a intra într-o lume cu o mai mare fragmentare, cu blocuri comerciale și blocuri valutare, care separă ceea ce până acum era încă o economie mondială integrată.
Tendința de fragmentare este puternică. O cortină de fier economică: Scenarii și implicațiile lor. Am fost crescută de cealaltă parte a Cortinei de Fier. Am urât-o.
Și pot să vă spun că mă sperie faptul că poate că, după războiul fierbinte, ne îndreptăm ca somnambulii spre un alt război rece”, a declarat recent Kristalina Georgieva la reuniunea anterioară a Forumului Economic Mondial.
Menționăm faptul că un semnal asemănător a venit și din partea elitei economice care s-a reunit la Formul de la Davos.
Există riscuri mari pentru o recesiune globală
În prezent, specialiștii economici se tem de amenințările multiple la adresa economiei globale, adăugând că există riscul unei recesiuni la nivel mondial.
Reuniunea Forumului Economic Mondial a avut loc pe fondul creșterii accelerate a inflației. În ultima săptămână, inflația a atins recorduri pentru ultimii zeci de ani în economiile majore, inclusiv în Europa, SUA și în Marea Britanie.
Toate aceste creșteri fără precedent au zguduit piețele financiare mondiale, iar din în ce în ce mai multe bănci centrale au majorat ratele dobânzilor.
În Europa, de exemplu, situația actuală este îngrijorătoare. Vicecancelarul Germania, Robert Habeck, susține ferm că în țara sa au loc cel puțin patru crize simultane, ce sunt dificil de gestionat.
Europa se confruntă cu patru crize majore
„Avem cel puțin patru crize, care sunt împletite. Avem inflație mare, avem o criză energetică, avem o criză alimentară și avem o criză climatică. Și nu putem rezolva problemele dacă ne concentrăm doar asupra uneia dintre crize”, a spus Robert Habeck.
În acest sens, oficialul german a avertizat că dacă nici măcar o problemă actuală nu va fi rezolvată rapid, recesiunea globală nu va mai putea fi evitată.
„Dar dacă nici una dintre probleme nu este rezolvată, chiar mă tem că ne vom confrunta cu o recesiune globală cu un efect extraordinar asupra stabilității globale”, a adăugat Robert Habeck în timpul unei discuții oficiale de la Forumul de la Davos, relatează Reuters.