Subiectul legat de recuperarea investiţiei româneşti de la Krivoi Rog a revenit în actualitate după ce Ucraina a anunţat că este interesată să preia participaţia deţinută de statul român la această unitate. Modul în care actualul guvern din Ucraina înţelege să rezolve problema uriaşei investiţii româneşti în combinatul de îmbogăţire a minereurilor acide cu conţinut de fier de la CIM Krivoi Rog urmează să fie clarificat în cadrul unei întâlniri ce va
Subiectul legat de recuperarea investiţiei româneşti de la Krivoi Rog a revenit în actualitate după ce Ucraina a anunţat că este interesată să preia participaţia deţinută de statul român la această unitate.
Modul în care actualul guvern din Ucraina înţelege să rezolve problema uriaşei investiţii româneşti în combinatul de îmbogăţire a minereurilor acide cu conţinut de fier de la CIM Krivoi Rog urmează să fie clarificat în cadrul unei întâlniri ce va avea loc, luna viitoare, la Kiev, între grupurile de experţi ale celor două ţări. Sau, cel puţin aşa speră autorităţile de la Bucureşti. La începutul lunii aprilie, delegaţiile României şi Ucrainei au avut o rundă de discuţii pentru a ajunge la un punct de vedere comun privind reglementarea problemelor legate de combinatul de la Krivoi Rog. Mai clar spus, s-a încercat găsirea unor variante acceptabile pentru ambele părţi, având în vedere că lucrările de construcţii au fost întrerupte. Fără nici un rezultat însă. Ambele părţi şi-au expus punctele de vedere, fără a exista vreo corelare între viziunile celor două state privind o eventuală soluţionare.
Ţara noastră a cerut Ucrainei recunoaşterea integrală a cotei de participare şi, respectiv, a tuturor cheltuielilor efectuate. Acestea includ atât investiţia pentru construirea combinatului, cât şi cea în obiectivele sociale, precum şi valoarea utilajelor livrate întreprinderilor metalurgice ale fostului Minister al Siderurgiei din URSS, cu luarea în calcul a dobânzilor pentru creditul acordat. Partea ucraineană a venit la masa tratativelor cu o nouă abordare, construită pe baza declaraţiilor făcute de oficialii români anul trecut. Amintim că şeful statului, Traian Băsescu, a declarat, în octombrie 2007, că România nu mai este interesată în a continua investiţia de la Krivoi Rog „pentru simplul motiv că în România toată industria siderurgică a fost privatizată“. În aceste condiţii, partea ucraineană a arătat că, dacă România vrea să iasă din acordul referitor la Krivoi Rog, se impune modificarea formulei de calcul, deoarece complexul va fi recepţionat în forma lui neterminată. Practic, Ucraina a propus preluarea cotei de participare a României la Krivoi Rog, urmând ca suma ce va fi plătită către partea română să se stabilească ulterior, în baza unei noi evaluări ce va fi făcută după legile ucrainene. Lucru de neacceptat pentru partea română, care doreşte garanţia că îşi recuperează integral investiţia.
Ceea ce înseamnă că ne aflăm în acelaşi stadiu al discuţiilor. Nu s-a căzut de acord asupra sumei investite – existând diferenţe între ce reclamă statul român şi ce recunoaşte partea ucraineană – şi nu se ştie nici forma de rambursare.
Privatizarea cotelor de participare, o variantă posibilă
Valoarea sumelor investite de statul român în combinat se ridică la aproape un miliard de dolari. Sumele oficiale, conform situaţiilor bancare, arată că statul român a investit 644,6 milioane ruble transferabile, din care 200 milioane ruble transferabile reprezintă contravaloarea obiectivelor recepţionate şi preluate de beneficiarul ucrainean, iar 118,84 milioane ruble transferabile, cheltuielile cu livrările de utilaje care nu au legătură directă cu realizarea combinatului, de asemenea recepţionate. Este vorba de utilaje independente livrate de România unor întreprinderi metalurgice din fosta URSS. Aceste utilaje se regăsesc în combinatele metalurgice de pe teritoriul Rusiei, iar contravaloarea lor nu este recunoscută de Ucraina. Nici în ceea ce priveşte modul cum se va face conversia sumelor din ruble transferabile în dolari lucrurile nu sunt clare.
În momentul de faţă, există puţine şanse ca obiectivul de la Krivoi Rog să poată fi finalizat în condiţiile stabilite iniţial, mai ales că nici una din părţile implicate nu este dispusă să mai investească în finalizarea lucrărilor. Una din variantele rămase este privatizarea cotelor de participare, opţiune pe care statul român o ia în calcul în anumite condiţii. „Privatizarea cotelor de participare ale celor două ţări este o variantă posibilă. Există companii interesate în privatizarea şi finalizarea combinatului, dat fiind interesul unităţilor siderurgice pentru asigurarea surselor de materii prime, în cazul de faţă, a peletelor de fier al căror preţ este în creştere“, a informat MEF. Soluţia nu este simplă şi în nici un caz aplicabilă pe termen scurt. Nu trebuie uitat că o bună parte din investiţia românească este reprezentată de obiective sociale (spitale, blocuri de locuit), care nu intră în activele combinatului şi deci e greu de crezut că un investitor ar fi de acord să le preia. Cine va plăti pentru aceste obiective? Rămâne de văzut dacă statul ucrainean va avea forţa de a propune o strategie care să fie mulţumitoare pentru ambele părţi.
După optsprezece ani, asupra afacerii Krivoi Rog planează încă un mare semn de întrebare privind şansele României de a recupera cea mai mare sumă investită într-un obiectiv industrial.
Istoria unui proiect eşuat
Decizia construirii combinatului de la Krivoi Rog s-a luat prin convenţia încheiată în 1983 între guvernele Ungariei, Germaniei, URSS şi Cehoslovaciei. Ulterior, Ungaria s-a retras din Convenţie şi au aderat România şi Bulgaria. Combinatul, ce avea ca termen de execuţie anul 1990, a fost proiectat pentru a deveni cel mai mare furnizor de concentrat de minereu-pelete pentru siderurgia românească, în special pentru Sidex Galaţi. După destrămarea URSS, în Convenţie au rămas Ucraina, cu o cotă de participare de 56,8%, România, cu 27% şi Slovacia, cu 18,2%. Neonorarea de către statul ucrainean a obligaţiilor asumate şi lipsa unei poziţii ferme privind viitorul acestui obiectiv a condus, în 1998, la sistarea lucrărilor de către partea română.
Capital – Editia nr. 20, data 21 mai 2008