Economistul american Paul Krugman, laureat al Premiului Nobel, îi sfătuieşte pe europeni să cumpere din datoria publică a Italiei pentru a atenua criza din zona euro, informează agenţia EFE.
Laureatul premiului Nobel pentru economie insistă ca Banca Centrală Europenă să cumpere datorie italiană. ”Ar fi bine ca europenii să pună la lucru maşina de imprimat bani a Băncii Centrale Europene. În final, BCE va privi spre prăpastie şi va spune: să uităm toate regulile, trebuie să cumpărăm datorie”, a declarat Paul Krugman, într-un interviu pentru cotidianul economic Handelsblatt.
Din punctul lui de vedere, preţul descompunerii zonei euro va fi destul de mare. ”Nu ne aflăm în faţa anului hiperinflaţiei germane din 1923”, a afirmat Krugman, care consideră că ”în situaţii extreme trebuie ignorate regulile”, deşi astfel se atentează la tratatul de la Maastricht.
Krugman a mai subliniat că ţările din zona euro şi BCE sunt inevitabil puse în situaţia de a evita cea mai rea opţiune posibilă, care ar fi ieşirea Italiei din zona euro şi un asalt în masă al italienilor la bănci.
În acest sens, el avertizează că asta nu va face altceva decât să contagieze imediat Spania şi va urma Franţa.