Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a decis astăzi demiterea managerului interimar al Institutului Național de Boli Infecțioase „Prof. Univ. Dr Matei Balș” din București. Atribuțiile de manager interimar vor fi preluate, începând de astăzi, de directorul medical dr Cătălin Apostolescu, conform unui comunicat al Ministerului Sănătății.
Decizia este motivată de multiplele disfuncționalități în gestionarea situației pacienților internați în Pavilionul V al Institutului care au fost transferați în urma incendiului din 29 ianuarie 2021 și în comunicarea cu Ministerul Sănătății, conform Art. 6, alin. (1) și (5), al Ordinului ministrului Sănătății 1384/2010 privind aprobarea modelului-cadru al contractului de management și a listei indicatorilor de performanță a activității managerului spitalului public.
Solicitarea lansată de către Ministerul Sănătății
Ministerul Sănătății a solicitat, în această dimineață, informații cu privire la decesul unui pacient internat în Spitalul Clinic Județean de Urgență Ilfov care, potrivit presei, s-a aflat în Pavilionul V al Institutului Național de Boli Infecțioase „Prof. Univ. Dr Matei Balș” în timpul incendiului.
Institutul a răspuns, printr-o notă telefonică, la ora 10.01, potrivit căreia pacientul nu s-a aflat în Pavilionul V în momentul incendiului și nu a fost transferat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Ilfov.
La ora 14.17, Institutul a revenit asupra acestei informații și a comunicat Ministerului Sănătății că pacientul s-a aflat în Pavilionul V în timpul incendiului, că a fost evacuat de către personalul medical propriu înaintea sosirii echipajelor de intervenție și că a fost transferat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Ilfov în data de 29 ianuarie 2021, la ora 16.30.
Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a solicitat demararea unei anchete a Corpului de Control al ministrului care să elucideze modul în care au fost gestionate transferurile tuturor pacienților internați în Pavilionul V al Institutului Național de Boli Infecțioase „Prof. Univ. Dr Matei Balș” din București, precum și comunicarea cu toate celelalte autorități implicate.