Ramzan Kadîrov și-ar fi îngropat de viu medicul personal

Se zvonește că liderul cecen Ramzan Kadîrov l-ar fi îngropat de viu pe vicepremierul țării sale, Elkhan Suleimanov. Acesta era, totodată, medicul său personal.

Acest incident a fost raportat de canalul Telegram „VChK-OGPU” (800.000 de abonați), care a citat surse familiare cu cazul, relatează publicația germană Bild.

Se pare că Ramzan Kadîrov l-ar fi considerat pe Elchan Suleimanov, care era medicul său personal, responsabil de deteriorarea stării sale de sănătate. Pe marginea acestui aspect s-a speculat intens, mai ales la începutul anului. Liderul cecen se îngrășase foarte mult, devenise supraponderal, iar adesea nu își putea deschide ochii. La acea vreme, se vorbea despre o posibilă problemă la rinichi.

Potrivit altui zvon, liderul cecen crede că a fost otrăvit. Cei care i-ar fi sugerat acest lucru ar fi adepții săi, relatează canalul de Telegram. Elchan Suleimanov i-ar fi făcut niște injecții, iar Kadîrov a crezut că acesta a fost motivul deteriorării stării sale de sănătate.

Elchan Suleimanov a fost, prin urmare, demis din funcția de vice-premier în octombrie 2022. Conform declarației de atunci, acesta și-a dat demisia „din proprie voință”. Se spune că de atunci, nu a mai fost văzut. Ar fi fost îngropat de viu.

Din toamna anului trecut, nu a mai existat niciun semn de viață pe contul său de Instagram, de altfel foarte activ până atunci.

Contul de Telegram relatează că Ramzan Kadîrov a fost în mod repetat tratat cu substanța respectivă.

Până acum, aceste afirmații nu au fost confirmate. Nu putem nega însă faptul că Ramzan Kadîrov este cunoscut pentru brutalitatea sa. Liderul cecen s-a lăudat inclusiv cu tortura homosexualilor din țara sa.

Elchan Suleimanov
SURSA FOTO: Twitter

Bărbat rus stabilit în Germania, găsit vinovat de complot

Vă amintim că la sfârșitul lunii august, un bărbat rus stabilit în Germania a fost găsit vinovat de complot pentru uciderea unui disident cecen la ordinul liderului cecen Ramzan Kadîrov, un apropiat al lui Vladimir Putin.

Acuzatul, identificat drept Valid D., a fost condamnat la 10 ani de închisoare pentru „dorința de a comite o crimă și pregătirea unui act grav de violență care pune în pericol statul”, a declarat o purtătoare de cuvânt a Tribunalului Regional Superior din Munchen, potrivit AFP.

Procurorii au declarat că numitul Valid D. a fost însărcinat să organizeze crima de către „un membru al aparatului de securitate al președintelui cecen Ramzan Kadîrov” în prima jumătate a anului 2020.

Potrivit presei germane, ținta a fost Mokhmad Abdurakhmanov, fratele bloggerului cecen aflat în exil Tumso Abdurakhmanov, care trăiește în Suedia.

Procurorii au declarat că asasinatul planificat în Germania „a avut ca scop reducerea la tăcere nu numai a lui [Mokhmad Abdurakhmanov], ci și a fratelui său care locuia în Suedia”.

Valid D. este acuzat că a procurat o armă, a ales un asasin plătit pentru a efectua crima și a aranjat ca acesta să fie adus în Germania.