Ministrul polonez de Interne, Mariusz Kaminski, a anunțat recent că un alt membru al unei rețele de spionaj a fost arestat. Presa internațională scrie că ancheta vizează o rețea rusească, subliniind că numărul celor arestați se ridică la 15 persoane.

„Agenția de Securitate Internă a reținut un alt membru al rețelei de spionaj care lucrează pentru serviciile secrete rusești”, a spus Mariusz Kaminski într-o postare pe Twitter. „Suspectul supraveghea instalațiile militare și porturile maritime. El a fost plătit în mod sistematic de ruși”.

Reuters anunță că deși au fost trimise solicitări de declarații pe acest subiect, Ambasada Rusiei la Varșovia nu a comentat până acum.

Polonia, o țintă a spionilor ruși

Polonia a devenit o adevărată țință pentru spionii ruși, având în vedere că țara este un centru logistic pentru livrările militare occidentale către Ucraina.

De asemenea, Polonia a lansat mai multe acuzații la adresa Moscovei și spune că aceasta încearcă să destabilizeze țara.

De la începutul acestui an, Polonia a anunțat mai multe rețineri de spioni ruși, dar și destructurări de rețea.

În luna martie a acestui an, Polonia a anunțat că a destructurat o rețea rusă de spionaj. La vremea respectivă fuseseră arestate nouă persoane. Se spune despre acestea că s-ar fi pregătit pentru acte de sabotaj. De asemenea, aceste nouă persoane ar fi monitorizat rute feroviare către Ucraina.

O lună mai târziu, în aprilie, Polonia anunțase că va introduce o zonă de excludere de 200 de metri. Această zonă se afla în jurul Swinoujscie, terminalul de gaz natural lichefiat. La acea vreme, autoritățile poloneze spuneau că introducerea zonei are legătură cu spionajul rusesc.

Un sportiv acuzat de spionaj

Nu în ultimul rând, la începutul acestei veri, în iunie, Polonia anunțase că a reținut un jucător profesionist de hochei pe gheață, originar din Rusia. El fusese acuzat de spionaj.

Suspectul transmitea cu regularitate informații „despre rezultatele operațiunilor sale de recunoaștere, pentru care era plătit în mod regulat”, se arată într-un comunicat al Biroului serviciilor speciale din cadrul Cancelariei premierului.

În declarație se spune că grupul de spioni a fost folosit de ruși pentru a desfășura activități de informații, inclusiv monitorizarea căilor ferate și răspândirea de propagandă care viza NATO și Polonia.