Un tribunal din Moscova a condamnat un profesor american la 14 ani de închisoare pentru contrabandă de canabis la „scară largă”, acesta fiind cel mai recent american care a fost acuzat de sistemul juridic din Rusia.
Rusia și Statele Unite se ciocnesc în mod regulat din cauza detenției cetățenilor celeilalte țări și uneori îi schimbă în scene care amintesc parcă de Războiul Rece. În acest caz, condamnarea lui Marc Fogel survine în contextul în care relațiile dintre Moscova și Occident, în special Washingtonul, sunt tensionate din cauza războiului purtat de Rusia în Ucraina.
Americanul a fost arestat pe aeroport în Moscova
„Cetățeanul american Fogel a fost găsit vinovat”, a anunțat joi seara târziu tribunalul din Khimki într-un comunicat. Acesta a precizat că Fogel a comis „contrabandă de droguri la scară largă” prin trecerea frontierei rusești, precum și „depozitare ilegală de droguri la scară largă fără scop comercial”, transmite CBS.
Autoritățile ruse au declarat în ianuarie că Fogel a fost arestat de ofițerii vamali după ce a sosit din New York împreună cu soția sa pe aeroportul Sheremetyevo din Moscova.
„În timpul controalelor vamale, au fost găsite în bagajul său marijuana și ulei de hașiș”, au declarat oficialii, adăugând că drogurile erau ascunse în cutii de lentile de contact și cartușe de țigări electronice. Incidentul a avut loc în august 2021.
Fogel, care a lucrat ca profesor la Școala Anglo-Americană din Moscova, a insistat că marijuana era în scopuri medicale și că a fost prescrisă în Statele Unite după o operație la coloană. Rusia nu a legalizat utilizarea canabisului în scopuri medicinale.
Marc Fogel, angajat al ambasadei SUA la Moscova
Oficialii ruși spun că Fogel a fost angajat la Ambasada SUA din Moscova și a beneficiat de imunitate diplomatică până în mai 2021.
„El insistă că a fost vorba de marijuana medicală și susține că un medic i-ar fi prescris-o în Statele Unite, ceea ce ar fi confirmat și de o însemnare din dosarul său medical”, a declarat la acea vreme Alexander Khurudzhi, membru al unui comitet pentru drepturile omului din Moscova, care s-a aflat printre un grup de avocați care l-a vizitat pe Fogel în decembrie, transmite agenția rusă de știri Interfax.
„El pretinde că nu știa că Rusia interzice marijuana medicală”, a spus Khurudhzi.
Trebuia să primească o pedeapsă mai mică sau doar amendă
Fogel le-a spus avocaților în decembrie că a adus cu el în Rusia aproximativ 17 grame de marijuana.
Ministerul de Interne nu a precizat cantitatea pe care Fogel este acuzat că o avea asupra sa, dar legislația rusă definește o „cantitate mare” de marijuana ca fiind de 100 de grame sau mai mult. Orice cantitate cuprinsă între 6-100 de grame este clasificată drept „cantitate semnificativă”, a cărei posesie atrage, în general, o pedeapsă cu închisoarea mult mai mică și, în unele cazuri, pedeapsa este redusă la o amendă.
Ambasada SUA nu a oferit detalii despre cazul lui Fogel și nici despre statutul său diplomatic, pe care este posibil să îl fi deținut în calitate de membru al personalului școlii, care a fost administrată anterior de ambasadă.