Decizie radicală a celor de la AUR, surpriza alegerilor parlamentare de la începutul lunii decembrie. Au dat afară un parlamentar care fusese ales la acest scrutin. Acuzațiile la adresa acestuia sunt extrem de grave.
Decizie drastică luată de către partidul Alianța pentru Unirea Românilor (AUR), condus de către George Simion. Formațiunea a luat această măsură makoră ca urmare a unui scandal izbucnit imediat după alegerile parlamentare din luna decembrie.
Francisc Tobă, exclus din partid
Mesajele din presă, societatea civilă și chiar din cadrul AUR, i-au făcut pe cei din conducerea partidului să decidă, în sfârșit, invalidarea alegerii lui Francisc Tobă pentru Camera Deputaților. Francisc Tobă a ocupat primul loc pe listele AUR la Braşov, pentru Camera Deputaţilor.
Surse din partid citate de stiripesurse.ro spun că nu a fost validat, iar locul rămas vacant va fi ocupat de Raluca Borta, a doua de pe lista AUR în Circumscripția Brașov. Excluderea lui Francisc Tobă nu îi afectează pe ceilalți parlamentari aleși de pe lista Partidului Neamul Românesc care au candidat pe listele AUR, care deja au intrat în calculul de împărțire a comisiilor parlamentare.
Francisc Tobă nu a fost niciodată membru AUR, fiind secretar general al partidului Neamul Românesc. Partidele politice mai pot face schimbări în configurația viitorilor parlamentari până luni, când are loc depunerea jurământului.
Acuzații grave la adresa lui Francisc Tobă
Francisc Tobă, militar de carieră, a intrat în politică după Revoluţia din 1989 devenind vicepreşedinte al FSN Sibiu, partidul lui Ion Iliescu. Ulterior, Francisc Tobă a intrat şi în Parlament, de pe listele FDSN.
Potrivit presei, Lt.col. (r) Francisc Tobă a fost acuzat de tentativă de omor deosebit de grav şi complicitate la tratamente neomenoase. Presa a relatat despre Tobă că împreună cu Lt. Col. Dragomir Aurel, începând cu data de 22.12.1989, însoţiţi de militari în termen, înarmaţi, au ridicat din secţiile Spitalului Judeţean Sibiu mai multe persoane rănite, în ciuda insistenţelor cadrelor medicale. Aceştia au fost duşi într-o sală de sport unde ar fi fost bătuţi de militari.
„Victimele Şonca Ioan, Moldovan Ioan, Popescu Ioan, Tănase Ion, cadre M.I., au fost internaţi la Spitalul Judeţean Sibiu în data de 22.12.1989. În data de 23.12.1989, Cpt. Tobă Francisc i-a scos cu forţa din salonul spitalului, i-a dus într-o cameră plină cu haine ale unor persoane decedate şi i-a obligat să se îmbrace cu hainele acestora.
Cpt. Tobă Francisc le-a legat mâinile la spate, cu tifon pentru pansamente, apoi i-a urcat pe tanc în jurul turelei, transportându-i într-o sală de sport a UM 01512 Sibiu, fiind consideraţi ‘terorişti’. Aici au fost bătuţi de militari cu paturile armelor din dotare.
În după amiaza zilei de 22.12.1989 victimele Dajbog Ion şi Săbău Ion au fost internaţi la Spitalul judeţean Sibiu, ambii prezentând plăgi prin împuşcare. Căpitanul Tobă Francisc i-a ridicat forţat din spital, i-a legat la mâini, şi i-a pus pe tanc în jurul turelei.
Au fost duşi la sala de sport a UM 01512 Sibiu, unde au fost reţinuţi ilegal, fiind lipsiţi de asistenţă medicală”, se arată în documentele citate de EVZ.ro care provin din arhiva Asociaţiei „21 Decembrie” 1989 primite de la Parchetul General în urma unei Adrese CEDO.
După Revoluţie, Francisc Tobă a devenit vicepreşedintele FSN din Sibiu, deputat FDSN (septembrie 1992); preşedintele Organizaţiei FDSN din Sibiu şi membru al Grupului parlamentar al PDSR. Tobă a fost şi consilier al lui Adrian Năstase, iar anul trecut făcea parte din conducerea Partidului Neamul Românesc al fostului parlamentar PSD Ninel Peia.
Tobă nu este singurul nume controversat de pe listele AUR. Presa a relatat recent că AUR vrea să îl trimită în Parlament şi pe generalul Nicolae Roman, aflat pe lista de candidaţi pentru Camera Deputaţilor a filialei din Buzău. Acesta ar fi participat activ la masacrul contra revoluţionarilor de la Timişoara, în decembrie 1989, potrivit unui document prezentat de Mălin Bot privind unităţile militare ale MApN care au participat la represiune.