Armata Ucrainei a anunțat recent că lunetistul rus „Adam cel Groaznic” a fost lichidat. Anatoli Stefan, colonel ucrainean, a făcut anunțul respectiv pe contul său de Telegram.
Potrivit spuselor sale, „Adam cel Groaznic” a fost în cele din urmă „denazificat și demilitarizat oficial”.
Lunetistul rus a servit anterior în Batalion Sparta, creat de separatiștii pro-ruși din Donbas în 2014, după anexarea ilegală a Peninsulei Crimeea la Rusia.
Menționăm faptul că tot colonelul ucrainean a anunțat anterior lichidarea altor comandanți ruși, precum atamanul cazac Alexandr Kalnițki și colonelul rus Alexei Șarov, comandantul celei de-a 810-a Brigade de Gărzi a armatei invadatoare.
Aceasta nu este singura pierdere suferită de armata rusă. Amintim faptul că Oleksii Arestovici, consilier prezidențial din Ucraina, a declarat recent că forțele ruse au pierdut alți doi generali.
Armata Rusiei a pierdut alți doi generali
Recent, alți doi generali ruși au fost lichidați de forțele ucrainene în regiunea sudică Herson. Unul dintre cei doi ruși ucişi a fost un general al Serviciului Federal de Securitate (FSB) al Rusiei, însărcinat cu organizarea referendumului pentru anexarea regiunii sudice Herson la Rusia.
Informația a fost transmisă recent de consilierul prezidenţial ucrainean Oleksii Arestovici într-un interviu acordat unui post de televiziune din Belarus.
Two #Russian generals, one of them an FSB general responsible for organizing a „referendum” on the region’s joining the Russian Federation, were slain in #Kherson region. This was reported by Alexey Arestovych, adviser to the head of the #Ukrainian presidential office. pic.twitter.com/0zwq8VK9Hz
— NEXTA (@nexta_tv) June 10, 2022
De altfel, la începutul lunii iunie, forțele ruse au pierdut un alt general deosebit de important, apropiat de președintele rus Vladimir Putin. Acesta a fost înmormântat în Caucazul de Nord (Rusia), pe data de 2 iunie.
Armata Rusiei a pierdut un pilot important
Funeraliile generalului-maior Kanamat Botashev au loc la doar câteva zile după ce acesta a fost doborât la bordul unui avion de vânătoare pe ternul de luptă din Ucraina.
Kanamat Botashev a fost considerat cel mai important pilot rus care a fost doborât până acum în invazia din Ucraina. Trupul pilotului în retragere, al cărui avion a fost doborât deasupra regiunii separatiste Luhansk, a fost transportat cu un elicopter la Karachay-Cherkessia, în Caucazul de Nord al Rusiei, conform BBC Rusia.
Generalul pilota un avion de război Su-25 când a fost ținta unui sistem de rachete de umăr Stinger. El este pilotul de cel mai înalt rang care a fost pierdut de armata rusă de la începutul războiului din Ucraina. Potrivit sursei citate, Vladimir Putin i-a acordat post-mortem titlul de Erou al Rusiei.