Vladimir Putin l-a decorat post-mortem!

Protopopul Mihail Vasiliev, ucis în Ucraina, a primit titlul de „Erou al Federaţiei Ruse”

Este vorba despre protopopul Mihail Vasiliev. Preotul a primit cea mai înaltă decoraţie a Rusiei din partea preşedintelui Vladimir Putin, după ce a fost ucis, duminică dimineaţă, în timp ce se afla pe front în Ucraina.

Sursă: Telegram, Info Moscow

Potrivit unui comunicat oficial al Kremlinului, preotul rus a primit titlul de „Erou al Federaţiei Ruse” pentru „curajul şi eroismul său în îndeplinirea datoriei sale civice”, transmite agenţia AFP.

Mai mult, astăzi, 9 noiembrie, Patriarhul Kirill, cel care conduce Biserica Ortodoxă Rusă, va oficia o liturghie specială pentru preotul Mihail Vasiliev, mort pe front, trupul acestuia aflându-se acum în Catedrala Mântuitorului Hristos din Moscova.

Reamintim că protopopul Mihail Vasiliev (51 de ani) şi-a pierdut viaţa pe data de 6 noiembrie, „în zona operațiunii militare speciale din Ucraina în sarcina pastorală”, potrivit confirmării oficiale venite duminică din partea Patriarhiei Moscovei.

El ar fi fost ucis după ce o rachetă, se pare trasă din celebrele sisteme HIMARS furnizate Ucrainei de către Statele Unite, ar fi explodat la câţiva metri de el.

Nu era pentru prima oară când preotul rus se afla în astfel de „puncte fierbinţi”, potrivit reprezentanţilor Bisericii Ortodoxe Ruse. El a participat la „operațiuni de menținere a păcii în Kosovo, Bosnia, Abhazia, Kîrgîzstan, Caucazul de Nord și Siria”, se mai arată în mesajul citat.

Preotul le îndemna pe femeile din Rusia să facă mai mulţi copii, pentru a nu mai plânge după cei plecaţi pe front

Preotul Mihail Vasiliev a devenit celebru în toată lumea după ce, în luna octombrie a acestui an, în timp ce era invitat într-o emisiune TV, a făcut o serie de declaraţii controversate legate de numărul de copii pe care ar trebui să îi facă femeile din Rusia, în contextul războiului.

Întrebat cum ar trebui să procedeze femeile din Rusia care nu vor să îşi trimită copiii la războiul din Ucraina, Mihail Vasiliev a spus că femeile ar trebui să nască mai mulţi copii şi astfel nu vor mai trăi o durere atât de mare când vor fi nevoite să-şi ia rămas bun de la cei plecaţi la război.

„Dumnezeu a îngăduit fiecărei femei să nască o mulțime de copii. Dacă o femeie, în timp ce împlinește porunca «fii rodnic și înmulțiți-vă», renunță la modalitățile artificiale de a întrerupe sarcinile (…) atunci evident, ar avea mai mult de un copil.

Ceea ce înseamnă că nu va fi la fel de dureroasă și îngrozită să-și ia rămas bun de la copilul ei, chiar dacă este un rămas bun temporar”, au fost vorbele uluitoare ale preotului rus.