L-au ucis pe loc! Doliu la Moscova. A primit medalia pentru curaj

doliu, Rusia

SURSA FOTO: Dreamstime

L-au ucis pe loc! Un fost polițist rus a murit pe frontul din Ucraina, anunță șeful autoproclamatei Republici Populare Lugansk, cel care i-a și acordat medalia pentru curaj.

L-au ucis pe loc! Doliu la Moscova. A primit medalia pentru curaj

Serghei Kadațki a murit în timpul luptelor din regiunea Lugansk. Anunțul a fost făcut de către șeful autoproclamatei Republici Populare Lugansk, Leonid Pasecinik, cel care a spus că fostul maior de poliție la Rostov-pe-Don ”a murit eroic pe câmpul de luptă, dând dovadă de curaj”.

Șeful autoproclamatei Republici Populare Lugansk i-a acordat acestuia, post mortem, medalia pentru curaj.

A fost condamnat pentru crimă

În anul 2018, Serghei Kadațki a fost condamnat pentru o crimă pe care a comis-o în 2017.

Anchetatorii spun că acesta s-a aflat în stare de ebrietate și că, după o ceartă în familie, el s-a urcat la volan și a tras cu carabina de vânătoare în mașina pe care o urmărea. În acel autovehicul se aflau soția sa, dar și tatăl acesteia.

În timp ce femeia a murit pe loc, tatăl acesteia a putut fi salvat.

Serghei Kadațki nu este singurul rus recrutat de Wagner

Gruparea Wagner a recrutat mai mulți prizonieri ruși, printre care și pe Serghei Kadațki. De asemenea, el nu este nici singurul prizonier rus care a primit un premiu pentru participarea la conflictul armat de pe teritoriul Ucrainei.

Anterior, Ivan Neparatov, liderul OPG din Moscova, a primit și el o medalie similară cu cea a lui Serghei Kadațki. Ivan Neparatov a fost condamnat la 25 de ani pentru crimă, tâlhărie, răpire, extorcare și alte infracțiuni.

Și Stanislav Bogdanov a primit o medalie pentru curaj, acesta fiind un criminal condamnat la 23 de ani de închisoare care și-a pierdut piciorul drept în războiul din Ucraina, scrie Meduza.

Serviciul Federal de Penitenciare anunța în luna septembrie și octombrie că numărul deținuților din coloniile corecționale rusești a scăzut cu 23.000 de persoane.

Pe acest fond, publicația MediaZona a dat de înțeles că acest lucru s-a putut întâmpla din cauza recrutării de prizonieri în PMC Wagner pentru a participa la ostilitățile din Ucraina.

Amintim că gruparea Wagner a oferit prizonierilor aflați în închisorile rusești, încă din luna iulie, că vor primi salarii mari, dar și o posibilă amnistie pentru o perioadă de șase luni de serviciu, scris site-ul de investigații iStories.