L-au ucis pe loc împreună cu soția sa! Au fost găsiți morți. Veste șocantă din Ucraina

SURSA FOTO: Dreamstime

I-au ucis pe loc! Întreaga Rusie e în stare de șoc. Anunțul a venit chiar din Ucraina, unde doi colaboratori ai regimului lui Putin și-au pierdut viața. Împotriva Kievului au fost lansate acuzații fără precedent.

Este doliu uriaș în Rusia după ce două persoane apropiate regimului condus de Vladimir Putin au fost ucise. Este vorba de doi colaboratori ai rușilor în Ucraina. Mai exact, o dublă crimă a fost comisă în Berdiansk, în partea controlată de Rusia a regiunii Zaporojie. Cei care au fost găsiți morți sunt șeful adjunct al administrației pentru locuințe și utilități și soția sa, șefa comisiei electorale locale.

Anunțul privind tragica veste a fost dată chiar de către administrația orașului.

„Adjunctul șefului administrației civil-militare din Berdiansk pentru locuințe și utilități, Oleh Boyko, și soția sa Lyudmila Boyko, care era șefa comisiei electorale pentru referendumul teritorial din oraș, au fost uciși în fața garajului lor”, a raportat canalul Telegram al administrației, potrivit Interfax.

În acest moment au loc acțiuni de investigare. Detaliile incidentului sunt în curs de clarificare, iar Rusia cu siguranță că așteaptă informații.

A fost ucis de o explozie puternică

Tot astăzi s-a aflat de un alt deces. O explozie puternică a avut loc în urmă cu doar câteva ore în biroul procurorului general din Luhansk. Serviciile de urgență ale Republicii Populare Luhansk au anunțat că procurorul general al așa-zisei Republici Populare Luhansk, Serhi Gorenko, a fost ucis în urma unei explozii puternice.

Potrivit Interfax, anterior, serviciile de urgență anunțau că acesta ar fi fost surprins în explozia de vineri și ar fi fost rănit. „Potrivit datelor preliminare, procurorul general al LNR, Serghei Gorenko, a fost surprins în zona exploziei și a fost rănit”, au precizat aceștia.

Ulterior însă, s-a confirmat că acesta s-a stins din viață. Totodată, sursa citată adaugă și că pe lângă procurorul general al LNR, și adjunctul acestuia a fost ucis în urma exploziei puternice de vineri.

Regimul de la Kiev, acuzat că a depășit limitele

„Astăzi, în urma unui act terorist, procurorul general al LPR, Serghei Gorenko, și adjunctul său, Ekaterina Steglenko, au fost uciși. Explozia care a avut loc în clădirea Parchetului General al Republicii Populare Lugansk a demonstrat că regimul de la Kiev a depășit toate limitele posibile permise”, a scris Leonid Pasecinik pe contul său de pe canalul Telegram.

„Epicentrul exploziei din clădirea Procuraturii Generale a fost în apropierea biroului său”, se arată în informarea transmisă de serviciile de urgență ale Republicii Populare Luhansk.

Menționăm faptul că în primele ore ale dimineții de vineri, purtătorul de cuvânt al Miliției Populare a LNR, Andrei Marochko, a anunțat că a avut loc o explozie în clădirea Procuraturii Generale a Republicii Populare Luhansk din orașul Luhansk. La acel moment, oficialul declara că există victime, însă nu a precizat mai multe detalii în acest sens.

„Potrivit datelor preliminare, există victime”, a declarat Marochko pentru Interfax.