Doliu în Ucraina! Războiul declanșat de Rusia provoacă noi victime în rândul ucrainenilor. Recent, s-a stins din viață un mare artist din țara vecină, care se înrolase în armată pentru a-și apăra patria de invadatorii ruși. Iată despre cine este vorba.
Doliu în Ucraina! Marele dansator de balet Oleksandr Shapoval a fost ucis de armata rusă
Ucraina e în doliu, după ce marele dansator de balet Oleksandr Shapoval a fost ucis de armata rusă pe câmpul de luptă din regiunea industrială a Donbasului.
Oleksandr Shapoval a murit într-un atac cu mortierul lângă Maiorsk, în regiunea separatistă pro-rusă Donețk, pe data de 12 septembrie.
Sute de oameni s-au adunat acum la Kiev pentru a-și lua rămas bun de la marele balerin. Unii oameni au căzut în genunchi de durere, iar alții au aplaudat în timp ce soldații ucraineni i-au adus sicriul drapat în steagul Ucrainei la Opera Națională de la Kiev.
Rude, colegi, soldați și fani au venit cu flori pentru a-l conduce pe ultimul drum. Fiicele sale erau în mulțime, relatează ziarul britanic The Guardian.
Marele artist avea 47 de ani. S-a oferit voluntar pentru a lupta în război
Oleksandr Shapoval s-a stins din viață la doar 47 de ani. A fost dansator de balet la Opera Națională de la Kiev din 1994. Acesta s-a retras și a început să predea dans în 2021, iar pe data de 24 februarie 2022 s-a oferit voluntar pentru a-și apăra țara de armata rusă.
Ucraina și Marea Britanie sunt în doliu! Un medic voluntar a fost ucis de armata rusă
La sfârșitul lunii august, armata rusă a fost noi victime în rândul armatei ucrainene. Un medic voluntar din Marea Britanie a fost ucis în Ucraina de trupele rusești. Acesta venise să dea o mână de ajutor personalului ucrainean în tratarea victimelor.
Anunțul a fost făcute de familia sa pe platforma online GoFundMe, unde a pornit o campanie de strângere de fonduri pentru repatrierea trupului său neînsuflețit înapoi în Marea Britanie. Este vorba despre Craig Mackintosh, un bărbat originar din Thetford, estul Angliei. Acesta a fost ucis pe data de 24 august 2022, „în plină acţiune”.
„Vă rugăm să ajutaţi să aduceţi acasă acest erou de război. Fratele nostru s-a oferit cu mult curaj să meargă în Ucraina ca medic şi să ajute la salvarea de vieţi în această ţară devastată de război. În mijlocul conflictului, ajutându-i pe alţii, şi-a pierdut viaţa. Acest altruist este acum la morgă în Ucraina şi nu există nicio modalitate de a-l aduce acasă”, a scris sora victimei.
La scurt timp, un purtător de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe din Marea Britanie a confirmat informația respectivă. Anunțul oficial a fost făcut abia pe data de 1 septembrie, relatează agenția de presă AFP. Purtătorul de cuvânt a anunțat, atunci, că MAE „ajută familia unui britanic decedat în Ucraina şi că este în contact cu autorităţile locale”.