L-au ucis pe loc, în atacul cu rachete de luni dimineață, care a zguduit din temelii Kievul. Totul s-a aflat abia după câteva ore. Este o pierdere majoră pentru Ucraina, în lupta cu invadatorii ruși.
Apar informații noi despe atacurile cu rachetă ce au zguduit liniștea la Kiev, luni dimineață.
Șeful Departamentului de poliție cibernetică ucraineană, ucis de către rachete care au lovit Kievul
Un oficial ucrainean de rang înalt se află pe lista celor care au fost uciși de către atacurile ordonate de Vladimir Putin. Este vorba despre șeful securității cibernetice de la Kiev.
Iuri Zaskoka deținea funcția de șef al Departamentului de poliție cibernetică ucraineană. Primii care au făcut publică această informația au fost rușii, iar apoi și partea ucraineană a confirmat informația.
„Astăzi, în timpul unui atac cu rachetă asupra Kievului lansat de Rusia, șeful departamentului de poliție cibernetică ucraineană, Iuri Zaskoka, a fost eliminat”, a anunțat televiziunea Russia Today pe canalul său de Telegram.
La momentul în care a avut loc atacul asupra Kievului, în care și-a pierdut viața, Iuri Zaskoka se afla în propria mașină și conducea pe Bulevardul Şevcenko, au mai transmis rușii.
„Era o persoană minunată, profesionist și patriot”
Ulterior, Anton Geraşcenko, consilier în cadrul Ministerului ucrainean de Interne, a confirmat și el informația tragică, notează site-ul Focus.ua.
„Lovitura de astăzi de la Kiev i-a luat viața lui Iuri Zaskoka, 41 de ani – șeful departamentului de securitate cibernetică din cadrul Poliției Naționale din Kiev. Îl cunoșteam, era o persoană minunată, profesionist și patriot. Yuri se îndrepta cu mașina spre serviciu când a fost ucis de Rusia”, a transmis Anton Geraşcenko.
Șeful Poliției Naționale a Ucrainei, Igor Klimenko, a dat și el publicității un scurt mesaj, după moartea șefului Departamentului de poliție cibernetică.
„Colonelul de poliție, șeful departamentului de poliție cibernetică, Iuri Zaskoka, a murit. La momentul atacului, polițistul conducea pe Bulevardul Şevcenko la serviciu”, a precizat Klimenko, adăugând că 29 de infrastructuri critice au fost avariate în urma atacurilor de luni dimineață.
Infrastructura energetică a Ucrainei, serios avariată! Oamenii, rugați luni seară să nu consume prea mult curent
După atacul de luni, care a vizat mai multe orașe din Ucraina, infrastructura energetică a țării a fost serios avariată. Premierul Denis Șmîgal a declarat că zeci de rachete au lovit infrastructura energetică în 11 regiuni și în capitala Kiev.
„Alimentarea cu energie electrică a fost întreruptă în aproape toată Ucraina. Opt regiuni au probleme de aprovizionare cu apă”, a declarat el. „Datele preliminare arată că majoritatea instalațiilor energetice vor fi reconectate astăzi. Restul vor începe să funcționeze mâine (marți – n.red.)”, a transmis el.
„Dușmanul ne-a distrus infrastructura de energie, dar acum facem tot ceea ce este necesar pentru a restabili aprovizionarea cu electricitate. Infrastructura pentru comunicații mobile nu a fost afectată, dar în unele zone sunt sincope din cauza lipsei electricității.
Este important să reducem consumul de electricitate între orele 17 și 22. Asta va ușura încărcarea rețelei noastre electrice și va reduce necesitatea de a recurge la sistări de urgență. Noi rezistăm. Lucrăm. Suntem uniți”, a afirmat luni, 10 octombrie, și președintele Volodimir Zelenski.