Un renumit militar american a decedat pe câmpul de luptă în Ucraina! Acesta a fost decorat pentru performanțele sale militare în Irak și Afganistan. Iată despre cine este vorba.
Un fost membru US Navy SEAL, Daniel W. Swift, care a dezertat din armata americană în urmă cu patru ani, a fost omorât pe câmpul de luptă din Ucraina, a anunțat Marina americană (US Navy), conform CNN.
Marina americană nu a oferit mai multe informații cu privire la cum a ajuns fostul militar de elită să lupte în Ucraina
„Daniel W. Swift, un operator special de război clasa, a fost ucis miercuri (n. red. 18 ianuarie) în Ucraina”, se precizează în comunicatul remis de Marina americană.
Acesta a dezertat din armata americană la data de 11 martie 2019. Marina americană nu a oferit mai multe informații cu privire la cum a ajuns fostul militar de elită să lupte în Ucraina.
„Nu putem specula de ce se afla fostul marinar în Ucraina”, a declarat US Navy.
Lui Swift i s-a retras însemnul militar al unităţii sale de elită – tridentul, a declarat un oficial din Marina americană, aceasta fiind o măsură dură, după ce un Comitet de Examinare Trident stabileşte că un marinar nu mai îndeplineşte cerinţele de a fi un membru Navy SEAL.
Swift a fost decorat pentru serviciile militare în Irak şi Afganistan
Departamentul de Stat american a confirmat recent decesul unui cetăţean american, care se afla pe câmpul de luptă în Ucraina, însă nu a făcut alte precizări.
„Ne aflăm în contact cu familia sa şi oferim toată asistenţa consulară necesară”, a susținut un purtător de cuvânt al diplomaţiei americane.
„Din respect faţă de viaţa privată a familiei, în această perioadă dificilă, nu avem nimic altceva de adăugat”, a mai adăugat acesta. Daniel W. Swift a intrat în Marina americană în anul 2005 şi şi-a încheiat formarea în Navy SEAL în 2006, conform informațiilor din dosarului său, prezentat de Marină.
În timpul serviciului militar, acesta a fost recompensat şi decorat pentru serviciile militare în Irak şi Afganistan. De asemenea, în dosarul său apare o întrerupere neexplicată a serviciului militar, de la începutul lui 2014 şi până la sfârşitul lui 2015.
Ultima sa detaşare a fost în cadrul West Coast Special Warfare Unit şi a început în august 2016.