Denumirea te îndeamnă să crezi că 500L este doar un frate mai mare al lui Fiat 500. Raționament eronat. Noul model face parte dintr-o cu totul altă specie, una care mizează pe eficiență și spațiu
Aprecierile primite de modelul Fiat 500 au dat italienilor ideea de a extinde gama fără a pierde din „magia” care a transformat micul model în vicecampionul segmentului. Noul 500L, prezentat oficial de Fiat în această vară, pornește așadar la drum cu avantajul de a fi considerat un epigon al celui mai lăudat model al italienilor. Interesant este însă că fratele mai mare al lui 500 este mai degrabă unul vitreg dacă avem în vedere faptul că platforma pe care o utilizează este împrumutată de la Punto, iar unele detalii de design par mai degrabă preluate de la Panda. Este cert totuși că oricine poate vedea în 500L o legătură cu 500. Dacă este mai cusurgiu din fire are chiar șansa de a descoperi o evoluție clară în privința materialelor utilizate în habitaclu, de la plastic până la suprafețele textile.
Această evoluție este însă mult mai ușor de sesizat în privința dimensiunilor. Dacă micul 500 are doar ceva mai mult de 3,5 metri, 500L se mândrește cu peste 4,1 metri, iar această creștere are un efect clar în habitaclu. Spațiul pus la dispoziția celor cinci pasageri este mai mult decât suficient, iar portbagajul poate adăposti 343 de litri. Un alt atu al noului model este suprafața vitrată de mari dimensiuni care asigură un interior luminos și o vizibilitate pe care italienii o consideră „cea mai bună din segment“. La acest capitol concură și plafonul panoramic, opțional, cu o suprafață de 1,5 metri pătrați. Tot pentru a crea o atmosferă cât mai plăcută în habitaclu, dar și pentru a o îmbina cu funcționalitatea, inginerii și designerii italieni au amplasat pe panoul de bord un sistem multimedia cu ecran tactil de cinci inci. Obișnuiți ca Fiat să își surprindă clienții cu un sunet sec și metalic în difuzoarele instalației audio am fost chiar uimiți să descoperim apariția în dotarea modelului a unei performante sonorizări Beats Audio.
Eficiență fără vlagă
Din nefericire, majoritatea surprizelor plăcute descoperite cu ocazia testului organizat de Fiat în propriul fief, la Torino, se termină la capitolele design, confort și dotări. Doar consumul redus de carburant al întregii game de motoare ar mai putea fi adăugat aici, însă această caracteristică a impus și un comportament rutier mai puțin plăcut. Ambele variante de motorizare testate, 1.4 – 16V Fire (95 CP) și 0.9 TwinAir (105 CP) s-au dovedit lipsite de vlagă. Desigur este vorba despre o mașină destinată în special familiilor, și ca atare performanțele dinamice trec pe planul secund, însă cu aceste motorizări Fiat 500L poate crea reale probleme în momentul depășirilor. În plus, grija pentru confortul pasagerilor a dat naștere unui balans mai puțin plăcut în viraje. Suspensia „moale”, binevenită în cazul deplasărilor prin aglomerări urbane, transformă mașina într-o barcă pe o mare agitată atunci când sunt parcurse drumuri de munte. Interesant de menționat este și faptul că, probabil tocmai pentru a calma șoferii enervați de lentoarea și balansul mașinii, italienii au decis să ofere opțional un accesoriu mai puțin obișnuit pentru o mașină: o cafetieră.
Noul 500L va ajunge mai întâi la clienții italieni, în septembrie, având un preț de bază de 15.550 de euro. Dealerii din România vor putea livra mașina, cel mai devreme, în decembrie.