Tragedie în oraşul Kocani, care are o populaţie puţin peste 24.500 de locuitori: 59 de persoane decedate pe loc și peste 155 de răniţi. Alte 20 de victime sunt în stare foarte gravă în spitale. Cu siguranţă, din păcate, numărul victimelor va creşte în zilele următoare. Nu se cunoaşte câţi dintre cei afectaţi vor rămâne cu sechele, temporare sau pe toată viaţa, scrie EVZ

Un film negru, plin de durere, pe care l-am văzut şi noi la Bucureşti în urmă cu aproape 10 ani. Un club. Necorespunzător din punct de vedere al protecţiei la incendiu. Fără posibilităţi de evacuare. Un concert, cu spectatori mult peste capacitatea clubului. Câteva artificii, care  au aprins nişte materiale inflamabile. Incendiu. Apoi panica şi moartea. Victimele? Toate foarte tinere. Normal. Cine să participe la un spectacol într-un club. Pensionarii? Unii dintre tineri ei au murit arşi de vii. Alţii, striviţi în picioare în momentele următoare, când a izbucnit panica şi au încercat să fugă. Nu au avut pe unde. Ferestrele clubului erau zăvorâte cu gratii.

Şi ca asemănarea să fie totală cu tragedia de la „Colectiv”, au băgat imediat capul în poză şi autorităţile, căţărându-se pe durerea oamenilor: „Pierderea este uriașă. Nu există cuvinte care să descrie durerea pe care o simțim cu toții. Acei copii au fost copiii noștri. Îi cunoșteam pe cei mai mulți dintre ei, le cunoșteam familiile și unii dintre ei erau prieteni de familie. Voi simți toată viața șocul și durerea. Această tragedie a îndoliat Kocani și Macedonia, iar golul care a rămas este de nesuportat” – a declarat primarul din Kocani, înainte să demisioneze. De la Skopje s-a anunţat că au fost făcute patru reţineri, dar nu s-a precizat cine sunt cei anchetaţi.

Luni dimineaţă, aşa cum s-a întâmplat zile în şir şi la noi, la Bucureşti, sute de oameni au ieşit în stradă în Kocani, pentru a se reculege şi a aprinde lumânări la locul tragediei, după care au pornit într-un marş paşnic. Acesta a degenerat în violenţe atunci când manifestanţii au trecut pe lângă un restaurant care aparţinea aceluiaşi om de afaceri, proprietar al clubului morţii. Restaurantul a fost devastat, semn că oamenii nu mai au răbdare să asculte lamentările autorităţilor şi vor explicaţii şi măsuri urgente. Ca şi la noi, la „Colectiv”, şi în Macedonia se vorbeşte despre corupţie. Clubul funcţiona cu o autorizaţie falsă. Se vorbeşte, ca şi la noi, despre fragilitatea sistemului medical, incapabil să facă faţă unei catastrofe.

Şi acum, alături de compasiunea şi solidaritatea cu cei care au avut de suferit la Kocani, vine şi retrezirea durerii noastre de după cazul „Colectiv”.

Cheia este în răspunsul lui Raed Arafat, şeful ISU, altminteri foarte verbal pe vremea „Colectiv”, rămas, desigur, în funcţie în continuare până astăzi: „În urma ședinței Comitetului Național pentru Situații de Urgență de ieri seară, ni s-a aprobat să participăm la solicitarea Macedoniei de Nord, venită prin Mecanismul de Protecție Civilă Europeană, de a evacua 15 pacienți cu arsuri cu leziuni pulmonare către alte țări”.

Poftim? Cum adică? România, cea mai mare ţară din zonă, România, care a trecut şi ea printr-o tragedie asemănătoare, cu asta participă la ajutorarea Macedoniei de Nord? Transportă nişte răniţi în alte ţări? Şi atât? Nu este în stare să ofere şi un ajutor medical? Nu! Cine poate să facă asta? Din Macedonia au plecat avioane cu răniţi în Lituania, Bulgaria, Serbia, Croaţia, Grecia şi Turcia. Adică, exceptând Turcia, ţări mult mai mici decât România, şi, presupus, cu mai puţine resurse financiare. Şi care nu au trecut şi ele printr-o astfel de tragedie. De ce la noi, nu se pot trata victimele de la Kocani? Pentru că noi nu avem, la aproape 10 ani de la „Colectiv”, posibilitatea să-i tratăm nici pe ai noştri, nicidecum să-i ajutăm pe alţii.

După mai bine de 9 ani de la „Colectiv”, deşi s-au perindat de atunci la conducerea ţării mai multe guverne, de toate culorile politice, avem doar 34 de paturi pentru arşi în toată ţara. 24 pentru adulți şi doar 10 pentru copii. Şi nu avem niciun centru pentru tratament. Sunt trei în construcţie de mai bine de 7 ani. La Timişoara, București și Mureș. Autorităţile spun că cel din vestul ţării e realizat în proporţie de 60%, iar celelalte două abia sunt la 20%. Ministerul Sănătăţii ne prosteşte însă în faţă şi estimează că, până la finalul anului, cel târziu începutul anului 2026, ele vor fi gata. Adică, ce nu au făcut în 7 ani, vor face în câteva luni.

Un medic ATI cu experienţă explică unde suntem de fapt la aproape 10 ani de la „Colectiv”:  „Am mutilat un ordin de ministru care reglementa infrastructurile de mari arşi, nu ştim care e soarta finanţării spitalelor regionale care au şi paturi de mari arşi în structurile lor, nu avem dispecerizare corectă a acestor urgenţe pe teritoriul ţării, nu se respectă ordinul Ministerului Sănătăţii legat de transferul rapid al marilor arşi în străinătate atunci când în ţară nu pot fi trataţi conform cu nevoile lor!”

Ca să nu mai spunem că nu au fost elucidate pe deplin o serie de „mistere” care alimentează teorii ale conspiraţiei despre tragedia de la „Colectiv”. Cum de s-a aprins atât de repede clubul? Cum de au ars atât de repede materiale care nu se aprind atât de uşor. Care sunt examenele toxicologice ale victimelor şi dacă substanţele din plămânii lor sunt aceleaşi cu cele care au rezultat în urma experimentelor şi simulărilor de la laboratorul din Petroşani, ţinute multă vreme secrete, şi multe altele.

Aceasta este realitatea crudă, la aproape 10 ani de la tragedia de la „Colectiv”, când: „A trebuit să moară oameni, ca să se schimbe un guvern”. Au murit oameni. S-a schimbat guvern. „Guvernul meu”. Singura care nu s-a schimbat este situaţia în care ne aflăm în continuare.

Adică, la cheremul hazardului.