La accize, socoteala Finantelor nu se potriveste cu cea a pietei

,,Nu exista nici o alta solutie. Toate statele candidate au aliniat accizele la nivelul minim practicat in Uniunea Europeana, iar Romania nu poate face exceptie, daca doreste sa incheie negocierile de aderare in anul 2004,,, lamureste cresterea implacabila a accizelor Maria Manolescu, secretar de stat in cadrul Ministerului Finantelor Publice. Echipa de negociatori romani a repurtat totusi o mica victorie: ,,Am reusit sa obtinem acordul Comisiei Europene pentru o crestere graduala a accizelor, s

,,Nu exista nici o alta solutie. Toate statele candidate au aliniat accizele la nivelul minim practicat in Uniunea Europeana, iar Romania nu poate face exceptie, daca doreste sa incheie negocierile de aderare in anul 2004,,, lamureste cresterea implacabila a accizelor Maria Manolescu, secretar de stat in cadrul Ministerului Finantelor Publice. Echipa de negociatori romani a repurtat totusi o mica victorie: ,,Am reusit sa obtinem acordul Comisiei Europene pentru o crestere graduala a accizelor, si nu liniara, cum s-a intamplat in cazul celorlalte tari candidate,,, afirma Maria Manolescu. Mai clar, alcoolul, tutunul si produsele din tutun si benzina nu se vor scumpi in proportii anuale egale. Ar insemna ca puterea de cumparare a romanilor sa fie pusa la pamant, asijderea si competitivitatea industriei. tigarile fabricate in Romania trebuie atinga o cota minima de accizare de 64 de euro/1.000 de tigarete. Sunt de recuperat 52,13 euro/ 1.000 de tigari, iar calendarul agreat cu Uniunea Europeana prevede ca varf de sarcina fiscala anii 2008 si 2009, cu majorari de accize de 31,5 euro/1.000 tigarete, respectiv 40 euro/1.000 de tigarete. Pana atunci, accizele la mia de tigarete cresc anual cu 11,87 euro, 14,87 euro, 16,5 euro, 19,5 euro si 24,5 euro. La alcool, acciza minima ce trebuie atinsa este de 550 de euro/hl. alcool pur, de la nivelul actual de 108,4 euro/hl. alcool pur. Pana in 2006, an in care ne-am angajat sa rezolvam problema, nivelele intermediare vor fi de 108, 4 euro/ hl. alcool pur (2003), 150 euro/ hl. alcool pur (2004), 280 euro/ hl. alcool pur (2005). Cresterile majore sunt planificate pentru 2004, 2005, 2006: 130 euro/hl. alcool pur, 130 euro/hl. alcool pur si 140 euro/ hl. alcool pur. De ce un calendar gradual si nu unul liniar? ,,Speram ca in economie sa se intample lucruri minunate, veniturile populatiei sa creasca, crescand astfel si gradul de suportabilitate a scumpirilor,,, spune Maria Manolescu. Bauturile alcoolice vor costa cu 30-40% mai mult. Romulus Dascalu, presedintele patronatului producatorilor de alcool, descrie efectele in lant: cumparatorii se vor indrepta catre bauturile contrafacute, economia subterana va castiga teren. Pierde bugetul statului prin cresterea evaziunii fiscale, pierd producatorii onesti, pierd consumatorii, a caror sanatate este pusa in pericol. Pachetele de tigari vor ,,castiga,, la pret 4.000 lei-5.000 lei. Fumatorii vor prefera sortimentele foarte ieftine si pe cele de contrabanda. Iarasi pierd toate partile implicate. Situatia in industria tutunului este ceva mai delicata de atat. Multinationalele din Romania au ajuns la un acord de principiu cu Ministerul Finantelor, ca in cresterea accizelor sa fie incluse pretul timbrelor si contributiile la fondurile speciale. Astfel, statul isi poate urma programarea alinierii accizelor, iar producatorii nu sunt nevoiti sa scumpeasca semnificativ tigarile. Intelegerea, valabila la inceputul anului, este acum uitata de Finante. ,,O data dat, cuvantul trebuie respectat. In baza lui, producatorii si-au facut planuri de afaceri, pe unu, doi si cinci ani, la fel cum si Uniunea Europeana sau statul roman isi face planuri,,, spune Gilda Lazar, director corporate affairs la Japan Tobacco International. De partea cealalta, cea oficiala, efectele imediate ale cresterii accizelor sunt in contradictie cu cele anuntate de mediul de afaceri. Evaziunea nu creste, ci se diminueaza. Veniturile la buget devin cu adevarat insemnate si, daca economia creste, toti acesti bani vor servi si la scaderea impunerii veniturilor populatiei !