incotro, de vreme ce aceasta este conditia esentiala pe care suntem obligati sa o indeplinim daca dorim ca Uniunea Europeana sa isi deschida portile pentru noi.Sita prin care Comisia Europeana cerne performantele Romaniei si Bulgariei este mai deasa decat cea folosita in cazul celor zece state central si est-europene din valul anterior. Uniunea Europeana a inchis ochii si a semnat tratatul de aderare cu Cipru, in ciuda enormelor carente in materie de legislatie comunitara. Peste 7.000 de standarde europene nu au fost armonizate, iar dintre cele preluate 1.300 nu se aplica. Letonia si Polonia sunt in aceeasi situatie, cu 4.500, respectiv 4.200 de restante. Malta are si ea o problema, raportand neadoptate peste zece mii de pagini, din cele optzeci de mii cate are acquis-ul comunitar.Cat despre tarile membre in formula UE 15, nici nu s-a pus problema conditionarii incheierii negocierilor de aderare de adoptarea integrala a legislatiei europene. De fapt, nici in ziua de azi, cu toate sanctiunile aplicate, Comisia Europeana nu reuseste sa-si impuna autoritatea asupra unor tari ca Franta, Italia sau Germania.Integrarea economiilor nationale ale tarilor membre intr-o piata unica functionala, in care marfurile, persoanele, serviciile si capitalurile sa circule liber finalitatea urmarita prin adoptarea unor reguli comune (directive, standarde etc.) va mai dura cateva decenii. In parte, pentru ca sunt tari, ca Polonia sau Ungaria, incapabile sa-si modeleze rapid economia dupa tipare importate, in parte pentru ca state de calibrul Frantei sau Germaniei nu agreeaza ca altii, respectiv Comisia Europeana, sa decida privatizarea marilor companii publice, sistarea ajutoarelor de stat sau politicile sociale cele mai adecvate. Se opun deschiderii pietelor, incercand astfel sa protejeze companiile nationale.In pofida repetatelor atentionari si amenintari venite din partea Directoratului Concurenta, Franta, spre exemplu, continua sa acorde regim fiscal preferential firmelor nationale importante. Sunt 20 la numar si costa anual statul francez 875 de milioane de euro. Sprijinul nu se opreste aici. Guvernul francez ezita sa implementeze directivele europene ce reglementeaza piata utilitatilor publice. Ar insemna o liberalizare a pietei, companiile ElectricitA
La acquis, Romania bate la puncte statele membre UE

16 septembrie 2004, 12:00
Ultima modificare în 16 septembrie 2004, 15:00
incotro, de vreme ce aceasta este conditia esentiala pe care suntem obligati sa o indeplinim daca dorim ca Uniunea Europeana sa isi deschida portile pentru noi.Sita prin care Comisia Europeana cerne performantele Romaniei si Bulgariei este mai deasa decat cea folosita in cazul celor zece state central si est-europene din valul anterior. Uniunea Europeana a inchis ochii si a semnat tratatul de aderare cu Cipru, in ciuda enormelor carente in materie de legislatie comunitara. Peste 7.000 de standar
Etichete: arhiva
Publicat in categoriile: Arhiva
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Arhiva
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook