Preţurile la pompă ale carburanţilor pe piaţa de profil românească ar putea creşte în 2010 cu 5-7%, la o medie de 4,2 lei pe litru, pe fondul majorării accizelor şi dacă nivelul mediu al barilului de ţiţei va ajunge la 80 dolari, potrivit Rompetrol Downstream, divizia de distribuţie a Rompetrol. "Factorii externi, pe care nu-i putem controla, şi care au o influenţă majoră în stabilirea preţului la pompă sunt cursul valutar, nivelul accizelor şi cotaţiile barilului de ţi
Preţurile la pompă ale carburanţilor pe piaţa de profil românească ar putea creşte în 2010 cu 5-7%, la o medie de 4,2 lei pe litru, pe fondul majorării accizelor şi dacă nivelul mediu al barilului de ţiţei va ajunge la 80 dolari, potrivit Rompetrol Downstream, divizia de distribuţie a Rompetrol.
„Factorii externi, pe care nu-i putem controla, şi care au o influenţă majoră în stabilirea preţului la pompă sunt cursul valutar, nivelul accizelor şi cotaţiile barilului de ţiţei. Ce putem noi controla sunt cheltuielile de logistică şi cele operaţionale. Suntem focusaţi pe reducerea acestor din urmă cheltuieli”, a declarat agenţiei Mediafax directorul comercial al Rompetrol Downstream, Iulian Antonache.
80 de dolari barilul, la anul
Pentru 2010, Rompetrol Downstream estimează un preţ mediu al barilului de 80 dolari, iar compania ia în calcul un curs de 3-3,1 lei pe dolar, respectiv 4,2-4,3 lei pe euro.
Anul trecut, preţul mediul al ţiţeiului a fost de aproape 100 de dolari pe baril, iar joi era puţin sub 80 de dolari pe baril.
Acciza creşte cu 18%
Potrivit sursei citate, accizele pentru carburanţi vor creşte cu 18%, din care 4% va reprezenta modificarea nivelului acestora în euro, iar restul diferenţa dintre cursul valutar stabilit pentru 2010 şi cel din 2009, de la 3,7364 lei/euro în acest an la 4,2688 lei/euro.
„Din 1 ianuarie 2010 acciza la benzină va creşte de la 436 euro pe tonă la 452 euro pe tonă, iar pentru motorină va urca de la 336 euro pe tonă la 347 euro pe tonă”, a spus Antonache.
El a adăugat că 45% din preţul la pompă al carburanţilor este reprezentat de taxe şi accize. În cazul benzinei, acciza reprezintă 36% din preţ, respectiv 27% în cazul motorinei.
Reţeaua de distribuţie a carburanţilor Rompetrol din România număra la sfârşitul lunii septembrie 745 de staţii (127 staţii proprii, 169 – Partener Rompetrol, 163 – Rompetrol Expres şi 286 de staţii interne), la acestea adaugându-se şi 250 de unităţi de distribuţie a GPL-ului auto şi peste 6.000 de puncte de vânzare a buteliilor.
Compania face parte din grupul Rompetrol, controlat integral de compania de stat din Kazahstan KazMunaiGaz.