Telefoane mobile sau reţele mobile? Aceasta pare să fie întrebarea anului la Mobile World Congress 2008 de la Barcelona. Încearcă să îi răspundă atât producătorii de infrastructură, cât şi cei de conţinut sau operatorii.
„Nu mă interesează foarte mult tehnologia decât din perspectiva în care poate să aducă ceva valoros lumii artistice şi filmului. Atâta timp cât prin intermediul unei tehnologii artiştii vor putea continua să spună poveşti – căci despre asta e vorba în artă şi mai ales în film – acea tehnologie va fi un succes“, spunea actorul şi regizorul Robert Redford, fondatorul şi preşedintele institutului independent de film Sundance, în deschiderea Congresului Mondial al Comunicaţiilor Mobile, desfăşurat săptămâna trecută la Barcelona. Nu întâmplător celebrul actor a fost cel care a deschis lucrările congresului, pentru că cea mai dezbătută temă din acest an a fost televiziunea mobilă, cu tot ce derivă din acest concept, de la capacitatea reţelelor de a transfera informaţii cu viteze din ce în ce mai mari până la încercările de a contura strategii de marketing şi publicitate adaptate mobilităţii.
Desigur, fiecare din cei peste 230 de directori executivi ai unora dintre cele peste 1.300 de companii prezente la eveniment cu aproximativ 8.000 de delegaţi sunt convinşi că deţin o astfel de tehnologie sau măcar o parte din ea. Puţini reuşesc însă să se impună.
Aşteptat cu sufletul la gură, Google şi celebrul său sistem de operare aflat încă în stadiu de dezvoltare, Android, a fost prezent mai mult prin partenerii săi, ARM, Marvell, Qualcomm, NEC, Texas Instruments şi ST Microelectronics, care au făcut câteva demonstraţii ale primului mobil pe care rulează platforma respectivă. „Eu cred că ceea ce îşi doreşte Google cu adevărat este propria sa reţea, propriul său cablu în casele oamenilor, de aici şi reacţia Microsoft, care vrea să cumpere Yahoo“, spune Bert Nordberg, vicepreşedinte executiv al Ericsson.
Potrivit analiştilor, demonstraţia de la Barcelona arată faptul că prima lansare comercială ar putea avea loc în a doua jumătate a anului.
„Părerea mea este că acum avem prea multe sisteme de operare şi cred că până la urmă vor rămâne doar patru sau cinci pe piaţă“, susţine Arun Sarin, CEO al Vodafone. „Avem nevoie de standardizare şi, în opinia mea, fie că va fi el Android sau alt sistem de operare, va fi bazat pe Linux, pentru că este un standard cu adevărat deschis“, adaugă acesta.
Microsoft, în parteneriat cu Sony Ericsson, nu şi cu Nokia
În acest moment, piaţa este dominată de sistemele de operare pentru fiecare producător. Cel mai bine vândut sistem de operare standardizat este Symbian, care deţine o cotă de piaţă de 7%, cele 77,3 milioane de softuri vândute anul trecut reprezentând o creştere de 52% faţă de 2006. Totuşi, lovitura cea mai recentă a dat-o Microsoft, care a anunţat la Barcelona un parteneriat cu Sony Ericsson, producător pe ale cărui telefoane mobile de clasă superioară vom găsi de acum şi Windows Mobile. Una caldă, una rece pentru gigantul din Redmond. Tot la congres, oficialii liderului de piaţă Nokia au anunţat, la modul cel mai categoric, că nu sunt interesaţi de o colaborare cu Microsoft.
Indiferent însă de ce fel de sisteme de operare vor avea „la bord“, telefoanele mobile de generaţie viitoare vor trebui să fie cu adevărat „mobile“.
„Acesta va fi următorul nivel al internetului“, spune John Chambers, CEO al Cisco Systems, lider mondial în domeniul furnizării de echipamente pentru reţele, care dă semne evidente că vrea o felie şi din businessul reprezentat de reţelele mobile. „Când vorbeşte de mobilitate, toată lumea se referă la dispozitive. Provocarea este să concepi mobilitatea ca pe posibilitatea de a te conecta cu orice terminal, oriunde, oricând, la orice conţinut. De fapt, este vorba de o combinaţie de reţele“, susţine Chambers.
O combinaţie nu la îndemâna oricui. Confruntaţi cu competiţia acerbă a producătorilor chinezi, ZTE, dar mai ales Huawei, greii industriei mondiale de echipamente pentru reţele mobile nu stau pe roze la vânzări şi profituri. Soluţia pare să fie avantajul tehnologic pe care marii producători Ericsson, Alcatel-Lucent, Nortell sau Motorola îl au în faţa asiaticilor. Prin urmare, plusează în această direcţie, mizând pe outsourcingul de reţele, aşa-numitul „managed services“, un concept potrivit căruia operatorul rămâne doar furnizor de servicii şi se ocupă de marketing, iar reţeaua este operată de constructorul ei, în parametrii fixaţi de operator. Ericsson, care va raporta pe 2007 venituri în creştere cu 8%, dar un profit în scădere cu 14%, este campion în această direcţie, 34% din veniturie companiei provenind din servicii. Compania a încheiat câteva contracte cu Deutsche Telekom şi T-Mobile pentru unele servicii. Dar cât de dispuşi sunt operatorii să facă un outsourcing în ceea ce priveşte reţelele? „În momentul de faţă, cred că Vodafone ne testează, avem un contract de outsourcing în Olanda şi probabil că vom fi evaluaţi după performanţele de acolo“, spune Bert Nordberg de la Ericsson. „Avantajul nostru tehnologic e strategia noastră de a-i bate pe chinezi, care sunt un competitor foarte serios“, adaugă acesta.
În schimb Motorola, ale cărei vânzări au scăzut cu 6,2 miliarde de dolari în 2007 faţă de 2006, practic şi-a scos la vânzare divizia de telefoane mobile. În ce priveşte reţelele însă, joacă la două capete, etalând la Barcelona atât echipamente pentru reţele WiMax, cât şi pentru LTE (Long Term Evolution), generaţia de reţele 4G.
Totuşi, operatorii spun că dezvoltarea reţelelor în mai multe direcţii nu e benefică. „Cred că cercetătorii care lucrează la WiMax ar trebui să dezvoltate această tehnologie în direcţia unificării cu LTE. Sunt prea puţini cercetători buni în lumea asta ca să irosim resursele“, conchide Arun Sarin.
De altfel, GSM Association, organismul de reprezentare al industriei telecom, a anunţat la Barcelona că a definitivat testele, iar operatorii sunt pregătiţi de lansarea comercială a unei reţele mondiale bazate pe IPX, un fel de World Wide Web mobil, care să asigure un standard uniform de calitate al servicilor şi transmisiei.
«Ceea ce îşi doreşte Google este propria sa reţea, propriul său cablu în casele oamenilor, de aici şi reacţia Microsoft, care vrea să cumpere Yahoo»
Bert Nordberg, vicepreşedinte executiv Ericsson
Oportunitate
Dezvoltarea serviciilor mobile interactive şi a Mobile TV atrage companiile de marketing şi publicitate.
GOOGLE va realiza anul viitor venituri din publicitate pe mobil de 21,3 miliarde de dolari, potrivit Thomson Financial.
PIAŢA mondială de marketing şi advertising mobil va atinge, portivit Gartner, 14,6 miliarde de dolari abia în 2011.
VENITURILE publicitarilor din mobile advertising vor ajunge la un miliard de dolari în 2012, potrivit Forrester Research, iar protrivit Sterling Market Research, America de Nord şi Europa de Vest vor genera venituri din advertising de cinci miliarde de dolari în acelaşi an.
PREMII – CEI MAI BUNI DIN INDUSTRIE
Cel mai bun telefon mobil – ex aequo
SONY ERICSSON W910 „Este un superb telefon bun la toate. Uşor de înţeles, cu design simplu şi uşor de folosit, acesta a captat atenţia şi imaginaţia consumatorilor din întreaga lume în 2007“, şi-a motivat juriul alegerea.
Mobilul 3G / HSDPA lucrează şi în patru benzi GSM, şi EDGE permite personalizarea listelor de redare în funcţie de dispoziţie, amestecă aleatoriu lista de redare, indentifică şi redă conţinutul înainte de a fi achiziţionat şi descarcă gratuit informaţii despre piesele muzicale.
Cel mai bun preşedinte de companie
SUNIL BHARTI MITTAL fondatorul, preşedintele şi directorul general al Bharti Enterprises. Acesta a reuşit să facă din operatorul Bharti-Airtel un adevărat business-model despre cum se dezvoltă un serviciu profitabil cu tarife foarte mici. Şi-a început afacerile la 18 ani, cu un capital modest. Azi are un imperiu cu 30.000 de angajaţi şi o capitalizare de piaţă de 35 de miliarde de dolari.
Cel mai bun produs enterprise
WINDOWS MOBILE 6.0 „O platformă construită pe tehnologie de vârf, destinată să faciliteze integrarea cu serverele Microsoft Exchange. Este o propunere extrem de interesantă, mai ales pentru organizaţiile mici şi mijlocii“, şi-a argumentat juriul decizia.
Cel mai bun portal mobil
YAHOO! GO şi-a adjudecat acest titlu pentru că, în opinia juriului, „conceptul Web 2.0 avea cu adevărat nevoie de mobilitate, şi acest lucru este acum posibil cu Yahoo Go for Mobile 2. Ceea ce detaşează serviciul de altele este posibilitatea salvării pe telefon a diferitelor setări şi adrese sub formă de widgets.
Cel mai bun joc
Call of the Pharaoh de la Cellfun alături de My Hangman al Glu Mobile au fost desemnate cele mai bune jocuri pentru mobile. „Două noutăţi extraordinare, pe care nu le-am putut separa, aşa că avem doi câştigători. My Hangman ia un joc tradiţinal pe care l-am jucat cu toţii (spânzurătoarea – n.r.), îi adaugă câteva îmbunătăţiri extrem de inspirate, iar posibilitatea de a-l personaliza cu fotografiile participanţilor îl face foarte şic.
Call of the Pharaoh introduce conceptul de «social networking» la nivel de joc. Nu poţi câştiga de unul singur, trebuie să îţi chemi prietenii în ajutor“, comentează juriul.