Sumele alocațiilor pentru copii au depășit 700 de milioane de lei în luna noiembrie a acestui an. Câți elevi au primit banii și care este județul cu cei mai mulți beneficiari?
Potrivit datelor centralizate de Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS), alocaţiile de stat pentru copii plătite în noiembrie 2020 au totalizat 736,82 milioane de lei, suma medie achitată fiind de 204,98 de lei de beneficiar.
În ceea ce privește numărul beneficiarilor, în luna noiembrie 2020 au beneficiat de acest ajutor social 3.594.656 de copii, iar ccei mai mulţi beneficiari au fost înregistraţi în Bucureşti (345.173) şi în judeţele Iaşi (184.516), Suceava (134.867) şi Constanţa (128.493).
De asemenea, la finalul lunii noiembrie erau suspendaţi de la plată 162.438 de beneficiari, cei mai mulţi din Capitală (12.957), Iaşi (9.164), Suceava (8.011) şi Timiş (7.784).
Cine primește alocația
De menționat este faptul că alocaţia are caracter universal şi este acordată copiilor în vârstă de până la 18 ani, precum şi tinerilor care au împlinit vârsta de 18 ani, care urmează cursurile învăţământului liceal sau profesional, până la terminarea acestora.
Începând cu data de 1 august, valoarea alocaţiilor pentru copii s-a majorat cu 20%. În 2021, acestea vor creşte în două etape, cu câte 20%, la fel şi în 2022.
Acest lucru a fost confirmat de premierul Ludovic Orban, care anunța la începutul lunii noiembrie că dublarea alocaţiilor pentru copii se va face ţinând cont de situaţia economică şi de încasările reale previzionate la bugetul de stat, adică în trepte, cu câte 20%, iar a doua creştere urmează de la 1 ianuarie.
„Cu alocaţiile pentru copii, daţi-mi voie să spun câteva lucruri. Din 2007 singura formaţiune politică ce a crescut alocaţiile pentru copii a fost PNL. 2007, 2008, 2015, când eram în opoziţie, martie 2019, când s-au dublat iar alocaţiile, când eram în opoziţie, la Legea bugetului de stat. Noi am fost partidul care a crescut alocaţiile. PSD după ce în 2019 se dublaseră alocaţiile a profitat de un moment în care au obţinut sprijinul unor parteneri care au vrut să câştige gratis voturile, care nu erau în mod tradiţional cu ei, şi au trecut încă o dublare a alocaţiilor în 2019. Le-am spus că nu există resurse financiare.
Am spus: dublăm alocaţiile, dar ţinând cont de situaţia economică şi de încasările reale pe care le previzionăm la bugetul de stat, adică o facem în cinci trepte, cu câte 20%, creşterea şi am şi făcut deja prima creştere şi a doua creştere urmează de la 1 ianuarie. Nu poţi să generezi cheltuieli fără să ai venituri”, a spus Orban la Realitatea Plus.
Sursă foto: INQUAM Photos, Octav Ganea