La ce companie să apelați pentru efectuarea de servicii de repatriere decedați Italia?

Având în vedere numărul românilor care lucrează, locuiesc sau s-au stabilit definitiv în Italia, evenimentele care însoțesc parcursul vieții acestora sunt și ele la fel de numeroase.

Astfel se face că în ulima vreme este din ce în ce mai mare și numărul solicitărilor privind efectuarea de servicii de repatriere decedați. În acest sens, una dintre cele mai apreciate companii este Funebri Santa Maria „1958”, care vine cu una dintre cele mai avantajoase oferte de servicii de repatriere decedati Italia.

Din dorința de a avea joburi mai bine plătite și de a trăi în țari mai civilizate, tot mai mulți români au decis să se stabilească în Italia. Însă, oricât de revoltați ar fi pe condițiile din țară, dorul de a se reîntoarce pe meleagurile natale poate fi cu greu smuls din sufletele lor. Cum o viața normală presupune atât evenimente plăcute, cât și evenimente neplăcute, și decesul face parte dintre posibilele întâmplări  care pot surveni. În astfel de condiții, în multe dintre cazuri familia alege repatrierea decedatului.

 

La ce firmă să apelați pentru efectuarea serviciului de repatriere decedați în Italia?

Dat fiind dramatismul momentului, pentru familie va fi destul de greu să se organizeze pentru a efectuarea transportul. În plus, acesta nu se poate face oricum. El trebuie să respecte o serie de reglementări internaționale extrem de stricte. Astfel, singura soluție aflată la îndemână este să apelați la serviciile unei firme specializate în realizarea acestui tip de transport sau demers.

Prin experiența acumulată de-a lungul activității sale, dispunerea de toate mijloacele logistice și umane necesare și prin rentabilitatea costurilor, Compania Funebri Santa Maria poate fi una dintre cele mai bune oferte de pe piață.

Iată care sunt principalele avantaje puse la dispoziție de companie:

  • Servicii dedicate de efectuare repatriere decedați din Italia, compania deținând toate autorizațiile de transport internațional în domeniu.
  • Personal amabil, care poate oferi toate informațiile necesare organizării unui astfel de demers și care poate interveni prompt pentru pregătirea dosarului și inițierea transportului.
  • Firma garantează ajutorul în obținerea rapidă a certificatului de deces internațional și pașaportului mortuar internațional.
  • Mașinile cu care se efectuează transportul decedaților sunt dotate la cele mai înalte standarde internaționale tehnice și de siguranță, ceea ce oferă certitudinea că întreaga călătorie va decurge fără evenimente neplăcute, conform planului.
  • Costuri avantajoase pentru servicii și condiți de transport la cele mai înalte standarde internaționale.

Datorită tuturor acestor aspecte serviciul  de repatriere decedați din Italia va fi mult simplificat și va decurge rapid și fără probleme. În plus pentru organizarea demersului nu este obligatoriu ca rudele să se deplaseze în această țară. Delegarea unei firme care să facă acest lucru în absența lor este suficienta pentru realizarea transportului.

Pașii ce trebuie respectați în astfel de cazuri sunt următorii:

  • Înregistrarea decesului la autoritățile locale din țara respectivă și, numai dacă se dorește și la Consulatul României din această țară;
  • Dacă Ambasada sau Consulatul României au fost anunțate despre acest deces, aceasta la rândul este obligată să informeze Ministerul Administrației și Internelor din România, cu obligația ca acestea să anunțe familia despre decesul cetățeanului roman;
  • Ambasada sau Consulatul României vor putea elibera un certificat de deces românesc, realizabil doar în baza certificatului de deces eliberat inițial de autoritățile locale din țara respectiva și a altor documente prevazute de legislația română;
  • Dacă decesului nu s-a înregistrat la Ambasada sau Consulat, atunci certificatul de deces romanesc va fi eliberat de autoritățile romane, pe baza certificatului de deces străin și a documentelor prevazute de legislația româna.

Toate documentele necesare pentru repatrierea decedatului din Italia vor fi oferite în urma solicitărilor făcute la serviciul decedați al țării în care a avut loc decesul. Documentele cele mai importante pentru efectuarea transportului și pentru reîntoarcerea mortului în țară sunt pașaportul mortuar și certificatul de deces. În cazul în care decesul survine din alte cauze decât cele naturale, repatrierea decedatului poate avea întârzieri.

Dacă nu apelați la servciile unei firme specializate repatrierea cetățenilor romani ce au decedat în afara țarii poate părea un proces destul de anevoios și complicat. De aceea alegerea acestei companii este cel mai bun ajutor de care aveți nevoie în cazul situației de a trebui să aduceți în  țară un decedat de pe teritoriul Italiei. Firma vă poate oferi în acest sens un serviciu funerar internațional complet.

Cu experiența câștigată în acest domeniu, Funebri Santa Maria poate fi cea mai bună alegere în astfel de momente tragice, în care gândul nu vă stă la detaliile și procedurile unui astfel de transport. Dacă alegeți această companie veți scăpa de toate complicațiile și bătăile de cap implicate de efectuarea demersului de repatriere a unui decedat și veți avea siguranța că transportul va fi efectuat în cele mai bune condiții, fără evenimente neplăcute.

Pentru mai multe informații legate de servicii sau pentru a solicita o ofertă accesați site-ul Repatriere-romania.ro. Acolo veți găsi multe alte detalii legate de proceduri și mijloacele logistice necesare. Dacă doriți o ofertă nu ezitați să sunați! (P)