Părerile sunt împărțite atunci când vine vorba de bogăția unei națiuni. Unii spun că e bine să ai resurse ale subsolului, alții atribuie bogăția forței de muncă sau capacității de inovare tehnologică. Progresul unei națiuni este imposibil fără capital, ingredientul esențial în orice act antreprenorial care permite achiziționarea de bunuri de capital (echipamente, clădiri, terenuri) dar și achiziționarea unei rezerve de materii prime folosite în procesul de producție. Motorul dezvoltării într-o economie de piață este capitalul care nu poate exista fără economisire, adică fără a pune deoparte resurse din resursele dobândite din schimburile de bunuri și servicii.
La ce sunt buni ”bogații”? O întrebare incitantă și, în același timp, controversată. Înainte de a răspunde la această întrebare ar trebui să înțelegem de unde vine această bogăție în sistemele economice moderne. Atunci când vorbim de economia de piață, bogăția vine din specializarea fiecăruia dintre noi în producția de bunuri și servicii și de oferirea la schimb a acestora prin intermediul piețelor și a sistemului complex de prețuri rezultat. Devenim mai bogați când ne implicăm în a produce ceva, dobândind astfel resursele necesare consumului prezent sau viitor (economisirile). Implicare în producție presupune asumarea de doze diferite risc: antreprenorii (sau capitaliștii) își asumă integral riscul de faliment, managerii și salariații contribuie la actul antreprenorial fără a-și asuma riscuri semnificative legate de succesul de piață al acestuia. Cu toții avem de câștigat din această cooperare complexă care stă la baza unui concept aparent simplu – o afacere. În economia planificată (sau chiar în economia de piață puternic reglementată, protecționistă și în care redistribuția este dominantă și promovată prin tot felul de politici publice agresive față de mediul privat) bogăția vine, mai degrabă, din afacerile sau proiectele dezvoltate de către stat. Predominant în astfel de sisteme sunt mijloacele politice: redistribuirea de resurse de la bogați la săraci, egalizarea veniturilor, penalizarea succesului de piață și a profitului prin taxarea excesivă a acestuia, protejarea unor caste politice, acordarea de contracte preferențiale, dezvoltarea de reguli generatoare de privilegii pentru anumite grupuri de interese sau, mai nou, implicarea directă în expansiunea monetară (multiplicare. Bogăția obținută prin aceste mijloace politice este nedreaptă și are la bază o agresiune instituționalizată căreia cu greu poți să i te opui. Prin astfel de mijloace ajungi bogat mult mai repede și cu stres mult mai puțin (ești protejat de faliment, ai o piață de desfacere asigurată, nu ai riscuri semnificative). Bogăția obținută în acest mod, la umbra statului, este derivată din sărăcirea sistematică a altora. Nu există schimburi reciproc avantajoase ci schimburi impuse consumatorilor și protejate de stat. Greșelile sunt tot timpul acoperite din taxele percepute celorlalți care nu au acces la banul public. Nimeni din cei care greșesc nu este sancționat.
Așadar, între bogați (mai mici sau mai mari) regăsim două categorii: unii îmbogățiți ”sănătos” preponderent prin mecanisme de piață și alții care se îmbogățesc ”nesănătos” prin redistribuție agresivă de resurse în societate și cu protecția statului. Valoarea unei națiuni constă în cât mai mulți îmbogățiți ”sănătos” și în cât mai puțini îmbogățiți ”nesănătos”. Ura față de cei care au ales calea îmbogățirii sănătoase este nejustificată și trebuie oprimată din fașă. Ei sunt adevăratul succes al unei națiuni. Acolo îi regăsim pe cei cu adevărat creativi și competitivi care nu au nevoie de ”atelele” politice pentru a rezista. Acolo îi regăsim pe cei care înțeleg cu adevărat ce înseamnă nevoile consumatorilor, ce înseamnă să fii ”sclavul” acestora și ce înseamnă incertitudinea antreprenorială. Acolo îi regăsim pe cei care pot da de muncă altora și care pot scoate din sărăcie nu doar pe ei și pe apropiații lor ci și pe alți români. A ne dori să egalizăm bogăția acestora prin mijloace politice (taxe, redistribuție forțată, caritate forțată, inflație, contracte preferențiale, stimulente, subvenții, ajutoare de stat chiar și fonduri europene) reprezintă o greșeală fatală care în final ne va împinge spre faliment: toți vom dori să fim egali cu cel performant fără a mișca un deget în acest sens.
Din păcate în România ultimilor ani, și nu numai aici, încep să predomine tot mai mulți îmbogățiți din a doua categorie. Îmbogățiții rapid care apoi își pun la fel de rapid la adăpost bogăția obținută ușor și fără complicații prea mari. Dacă ne dorim cu adevărat o țară prosperă și bogată trebuie să luptăm cu toții de aceeași parte a baricadei care înseamnă: simplificarea statului și a regulilor sale, diminuarea drastică a protecționismului, a favoritismelor politice de orice fel, libertate economică și contractuală semnificativ mai mari, fiscalitate mai redusă, expansiune monetară mai temperată, respect pentru proprietatea privată și pentru averea celui care a dobândit-o cu sudoare și corect folosind mijloacele pieței. Într-un cuvânt, mai puțină interferență a statului și a politicului în mediul de afaceri.
Dr. CRISTIAN PĂUN,
profesor universitar
Acest articol a apărut în ediția print din 2014 a TOP 300 Capital Cei mai bogați români