Pe de altă parte, un raport din acest an al Autorităţii Europene pentru Siguranţa Alimentară arată că, din numărul total de boli epidemice pornite de la o sursă de hrană, cele mai multe cazuri au fost cauzate de bacteria Salmonella, întâlnită în produse din ouă, carne şi peşte, scrie Agerpres.
'În lipsa unui cadru legislativ care să asigure o etichetare corespunzătoare tuturor produselor din peşte şi fructe de mare din import, autorităţile nu au cum să garanteze siguranţa consumatorilor. Situaţia este extrem de serioasă având în vedere că autorităţile se declară depăşite de situaţie şi recunosc că nu apucă să verifice nici măcar 5% din alimentele de import. Totodată, în condiţiile în care la nivel global peste 90% din stocurile de peşte sunt deja supra-exploatate sau exploatate la capacitate maximă, modelul actual de etichetare împiedică oamenii să facă alegeri în cunoştinţă de cauză. În absenţa unei etichetări corespunzătoare care să furnizeze informaţii despre originea produselor, depistarea celor problematice devine aproape imposibilă', notează WWF-România.
Potrivit organizaţiei de mediu, un sondaj realizat de YouGov pentru WWF în 2015 relevă faptul că pe lista celor mai importante criterii pentru consumatori atunci când aleg produse din peşte şi fructe de mare se află: preţul, prospeţimea şi sursa de provenienţă, mai scrie Agerpres.
'Autorităţile române confirmă gravitatea situaţiei privind pericolul produselor alimentare importate, neetichetate corespunzător: Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a atras deja atenţia asupra riscurilor pentru sănătate dacă produsele importate nu sunt controlate, iar Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor a declarat în presă că face probe şi analize la cel mult 3% dintre alimentele de import', se menţionează în comunicatul citat.
Un alt studiu de specialitate – Retailer Scorecard 2015 – realizat de WWF privind performanţa de mediu a principalilor retaileri alimentari din România, arată că majoritatea au la raft produse din peşte şi fructe de mare certificate MSC (Marine Stewardship Council). Dacă în 2012 doar 3 retaileri aveau pe raft produse din peşte MSC, în 2015 un număr de 10 din 11 retaileri analizaţi au produse de peşte certificat MSC. În plus, în ceea ce priveşte existenţa produselor de peşte certificat marcă proprie, 5 dintre cei 11 retaileri oferă în România produse marcă proprie din peşte certificat MSC.
Marine Stewardship Council (MSC) este o organizaţie independentă, non-profit, care stabileşte un standard pentru pescuitul sustenabil.
WWF îşi propune să crească gradul de conştientizare privind consumul de peşte şi fructe de mare responsabil în cadrul proiectului Fish Forward, ce se desfăşoară în perioada 2015-2017 în 11 ţări din Uniunea Europeană, printre care şi România. Proiectul are ca scop şi promovarea interdependenţei globale, Europa fiind cel mai mare importator de peşte şi fructe de mare la nivel global, consumând 24% din producţia mondială (EUMOFA, 2014).