Criza a accentuat necesitatea unui sistem de credite pentru studenţi care să permită, pe de o parte, accesul la educaţie a tinerilor provenind din medii economice diverse şi, pe de altă parte,– să contribuie la finanţarea instituţiilor de învăţământ superior.

Până acum însă, eforturile statului de a elabora o schemă de creditare pentru studenţi au eşuat, iar bugetul pentru burse a fost şi acesta diminuat datorită crizei economice.

Studenţii care apelau la stat pentru obţinerea de burse în vederea urmării unor cursuri sau programe de cercetare în străinătate au mai puţine şanse anul acesta de a obţine finanţarea dorită, întrucât fondurile s-au diminuat semnificativ.

Citeşte şi: Creditele pentru studenţi în alte state
Citeşte şi: Sistemul din România, doar o mutare de marketing
Citeşte şi: Ce fac fundaţiile pentru studenţi

Bugetul de stat pentru burse în străinătate – mai mic cu 60%

“Anul acesta, fondurile pentru Centrul de Burse s-au diminuat mult,” a declarat Jianu. Daniel Leonte, contabilul şef al centrului, a declarat că bugetul Centrului de Burse a scăzut cu 60 la sută, însă a precizat că în această reducere au fost incluse şi programele care nu erau atractive pentru studenţi şi ale căror fonduri rămâneau necheltuite, precum programe în Iran sau Serbia.

De exemplu, dacă până acum cuantumul acordat bursierilor din Marea Britanie era de 1.000 de dolari pe lună, acum este de 800 de dolari pe student. Din acest cuantum se asigură cheltuielile de întreţinere – transportul, cazarea şi masa, precum şi taxa şcolară. 

Centrul de Burse al Ministerului Educaţiei oferă fonduri pentru studenţi care vor să înveţe sau să lucreze la proiecte de cercetare la universităţi din străinătate, în cadrul programelor iniţiate de minister sau celor stabilite prin protocoale bilaterale şi unilaterale. Ministerul sprijină în jur de 250 de studenţi pe an, şi cheltuie pe lună aproximativ 150.000 euro.

Cine ar trebui să primească burse?

În momentul de faţă, ajutorul statului către studenţi este de regulă distribuit pe criterii de performanţă şcolară mai degrabă decât pe criterii de necesitate economică. Acest lucru duce la exacerbarea inechităţii dintre nivelul de educaţie al tinerilor ce provin din medii defavorizate faţă de tinerii care dispun deja de sprijin din partea familiilor.Un raport al Băncii Mondiale recomandă reconfigurarea programelor de burse pentru studenţi astfel încât acestea să acorde ajutor şi celor care provin din medii defavorizate.

Lucrarea argumentează spunând că cea mai mare parte a resurselor „sprijină pe cei care şi-ar fi continuat, probabil, studiile în învăţământul superior chiar şi fără sprijinul statului. Mai mult decât atât, resursele fiscale ajung să-i sprijine pe studenţii care provin, cel mai probabil, din familii cu resurse suficiente, care i-au motivat, le-au plătit meditaţiile şi le-au asigurat un mediu propice învăţării.”

Din păcate, eforturile statului român se rezumă până acum la … hârtii, promisiuni şi discuţii. Este deci de aşteptat ca atunci când se va implementa şi în România o astfel de schemă de creditare pentru studenţi, aceasta să fie iniţiată mai degrabă de sectorul privat.

Raportul Băncii Mondiale

În mai 2009, Banca Mondială a elaborat un document intitulat „Introducerea unei scheme de credite pentru studenţi în România.”

Lucrarea elaborată de Banca Mondială identifică o serie de probleme în învăţământul superior românesc, printre care costurile ridicate şi în continuă creştere ale învăţământului superior, contribuţia per total scăzută a statului în învăţământul superior şi participarea în prezent foarte inegală din punct de vedere socio-economic.

Raportul avertizează că „necesarul de resurse pentru învăţământul superior va creşte substanţial, dar nici statul, nici studenţii şi părinţii acestora nu par să poată suporta integral această creştere.”

Se mai subliniază şi faptul că pentru studenţii din familiile cu venit mic, costurile de întreţinere sunt prohibitive, raportate la venitul mediu.

Raportul recomandă introducerea unei scheme de credite cu un nivel minim de subvenţionare. Pentru a fi eficientă, această schemă ar trebui să aibă o perioadă de rambursare suficient de mare, să conţină opţiuni de amânare automată în caz de şomaj, boală, disponibilizare, maternitate etc., să menţină rata de dobânzi la un nivel apropiat de costul finanţării publice şi să aibă o împărţire a riscurilor între stat şi co-semnatari.

Eforturi misterioase

Banca mondială menţionează de asemenea “eforturile serioase întreprinse de Fundaţia Româno-Americană pentru crearea unei scheme pilot de credite pentru studenţi în România care să garanteze creditele acordate de Raiffeisen Bank studenţilor la programul de studii aprofundate (master).”

“Activitatea de pionierat prin care o bancă particulară se implică în creditele pentru studenţi (deşi acestea sunt tipuri de credite cu riscuri mult mai mici de nerambursare decât cele general disponibile) este extrem de utilă propriilor eforturi întreprinse de MECT. Rezultatele acumulate prin acest program ar putea determina implicarea si a altor bănci din sectorul privat,” adaugă raportul BM.

Roxana Vitan, vice-preşedinte al Fundaţiei Româno-Americane, listată de raportul Băncii Modiale alături de fondul de investiţii RAEF (Romanian American Enterprise Fund), administrat de Axxess Capital, nu a putut furniza detalii privind activitatea menţionată în raport. Printre directorii Axxess Capital se numără şi Theodor Stolojan.

Nici reprezentanţii Băncii Mondiale şi ai Raiffeisen nu au putut da nici un fel de lămuriri.

Cu toate acestea, un studiu elaborat de o organizaţie privată care a urmărit să evalueze maturitatea pieţei de credite pentru studenţi a obţinut rezultate promiţătoare. Este deci probabil ca acest potenţial să motiveze la un moment dat implementarea unei scheme de credite pentru studenţi. Având în vedere eşecurile repetate ale statului, e de aşteptat ca iniţiativa viabilă să fie una privată. 

Proiectul de credite pentru studenţi – vechi de 11 ani

Istoria programului guvernamental de credite pentru studenţi începe de mult, când studenţii de azi erau în clasele I-IV. În 1998, Ministerul Educaţiei emitea ordonanţa nr.105 privind acordarea de credite studenţilor din învăţământul de stat, care prevedea ca studenţii să poată beneficia, la cerere, de credite bancare pentru procurarea de cărţi, publicaţii, calculatoare personale, îmbrăcăminte şi încălţăminte, etc.

Actul prevedea şi constituirea unui fond de garantare alcătuit din “alocaţii bugetare aprobate anual prin bugetul de stat, din donaţii, sponsorizări, dobânzi şi din alte resurse extrabugetare proprii sau ale instituţiilor de învăţământ superior.”

Acest fond nu a mai fost constituit niciodată, banca depozitară a fondului de garantare de asemenea nu a mai fost desemnată, şi întregul program a fost dat uitării, până în 2007.

Vorba lungă – sărăcia studentului

Cristian Adomniţei, ministrul educaţiei de la acea vreme, anunţa că o Agenţie de Credite pentru Studenţi va fi înfiinţată în toamna anului 2008, urmând ca în octombrie 2009 să se acorde primele credite.

Planurile ministerului nu au devenit realitate decât în ianuarie 2009, când Executivul a aprobat ordonanţa prin care se înfiinţa Agenţia de Credite pentru Studenţi. Agenţia urma să aibă maximum 30 de posturi şi urma să fie condusă de un director executiv numit prin ordin al ministrului Educaţiei în urma unui concurs.

Fostul ministru educaţiei, Ecaterina Andronescu, estima că agenţia va intra în funcţiune în cursul anului 2009-2010, dacă se găsesc fondurile necesare. Până în prezent, agenţia a rămas doar la stadiul de ordonanţă.

Conform directorului Centrului de Burse al Ministerului Educaţiei, Maria-Magdalena Jianu, această agenţie nu există decât pe hârtie, iar comasarea între Agenţia de Credite pentru Studenţi şi Centrul de Burse, anunţată de fostul ministru al educaţiei, Ecaterina Andronescu, nu s-a produs.