Arestată la sfârşitul lunii martie, fosta preşedintă mai este inculpată de asemenea pentru abuz de putere şi divulgarea de secrete de stat.
Conform Agerpres, Park Geun-Hye este acuzată de complicitate cu fosta sa confidentă din umbră şi prietenă de 40 de ani, Choi Soon-Sil, judecată şi ea pentru abuz de putere şi fraudă pentru că a profitat de relaţiile sale pentru a extorca zeci de milioane de dolari de la cele mai mari companii din ţară, inclusiv Samsung şi Lotte.
Moştenitorul companiei Samsung, Lee Jae-Yong, a fost şi el arestat, iar în anunţul difuzat luni de Parchetul sud-coreean se precizează că preşedintele grupului Lotte, Shin Dong-Bin, a fost de asemenea pus sub acuzare.
Scandalul a izbucnit la jumătatea anului trecut şi a condus la demonstraţii masive împotriva preşedintei Park Geun-Hye, care pe 9 decembrie a fost destituită de parlament şi ulterior arestată.
Este pentru a treia oară în istoria recentă a Coreii de Sud când un şef de stat este deferit justiţiei pentru corupţie, foştii preşedinţi Chun Doo-Hwan şi Roh Tae-Woo fiind la rândul lor condamnaţi în anii ’90 la pedepse cu închisoarea.