Fosta preşedintă sud-coreeană, Park Geun-Hye, a fost luni inculpată oficial pentru corupţie în dosarul care a precipitat destituirea ei la sfârşitul anului trecut, a anunţat Parchetul de la Seul, informează AFP.
Arestată la sfârşitul lunii martie, fosta preşedintă mai este inculpată de asemenea pentru abuz de putere şi divulgarea de secrete de stat.
Conform Agerpres, Park Geun-Hye este acuzată de complicitate cu fosta sa confidentă din umbră şi prietenă de 40 de ani, Choi Soon-Sil, judecată şi ea pentru abuz de putere şi fraudă pentru că a profitat de relaţiile sale pentru a extorca zeci de milioane de dolari de la cele mai mari companii din ţară, inclusiv Samsung şi Lotte.
Moştenitorul companiei Samsung, Lee Jae-Yong, a fost şi el arestat, iar în anunţul difuzat luni de Parchetul sud-coreean se precizează că preşedintele grupului Lotte, Shin Dong-Bin, a fost de asemenea pus sub acuzare.
Scandalul a izbucnit la jumătatea anului trecut şi a condus la demonstraţii masive împotriva preşedintei Park Geun-Hye, care pe 9 decembrie a fost destituită de parlament şi ulterior arestată.
Este pentru a treia oară în istoria recentă a Coreii de Sud când un şef de stat este deferit justiţiei pentru corupţie, foştii preşedinţi Chun Doo-Hwan şi Roh Tae-Woo fiind la rândul lor condamnaţi în anii ’90 la pedepse cu închisoarea.