„Odată cu integrarea noastră în grupul Smithfield România, ne-am dorit să venim și mai aproape de consumatorul final, de așteptările acestuia. Începând cu selecția materiei prime, procesul de producție, testarea și calibrarea gustului și în final ambalarea produselor, Elit oferă românilor o experiență clară și consistentă despre rețete cu tradiție și produse inovatoare. Ne-am poziționat de la început ca ambasadori ai experienței în industria mezelurilor, cu scopul de a aduce un plus de valoare și gust. Ne dorim ca produsele noastre să îi aducă împreună la masă pe toți membrii familiei și să creeze amintiri memorabile”, a afirmat Voicu Vuscan, administrator Elit Cugir.
Elit și-a obișnuit clienții cu gustul desăvârșit™, fie că este vorba de produse din categoria specialități, salamuri, afumături, cremvuști sau cârnați. De aceea, prin intermediul campaniei de marketing și comunicare lansate, compania a transmis că ”La Elit nu se schimbă nimic! Doar eticheta”. Produsele Elit își păstrează același gust desăvârșit, dar începând cu acest an, sunt prezentate clienților cu o nouă imagine, logo și etichete noi, urmare a unui proces complex de rebranding care și-a propus să alinieze modul de prezentare la cele mai noi tendințe în design de ambalaj.
În luna aprilie, au fost lansate două spoturi publicitare pe cele mai urmărite canale TV și trei spoturi radio cu difuzare locală și națională, pentru a păstra în atenția publicului și a transmite într-o notă umoristică faptul că echipa Elit își cunoaște foarte bine meseria și nu va face niciodată rabat la calitate, și nici nu este dispusă să strice rețetele cu gust desăvârșit. Campania TV a fost reluată în luna octombrie, cu alte spin-off-uri ale reclamelor inițiale, cu accent pe produse specifice din gama Elit.
Binecunoscutul Chef Foa a intrat în joc cu mult umor, a venit cu idei ”fresh” de a schimba rețetele … iar echipa Elit l-a urmărit cu atenție, la propriu și la figurat! Ce a urmat puteți vedea în clipurile publicitare, gândite ca un serial, în care se dezbat cu umor de la cauzele BREXIT-ului la perfecțiunea gustului, dar și pe cele mai cunoscute și utilizate rețele de socializare, unde clienții Elit pot afla ultimele noutăți legate de produse, pot învăța rețete rapide și se pot înscrie la concursuri lunare: Facebook (Elit), Instagram (elit.mezeluri) și Youtube (Elit Mezeluri cu Gust Desăvârșit).
În 2019, Elit a crescut capacitățile pentru producția de „crud-uscat” și a dublat volumul de vânzări în această categorie. Au fost promovate noi produse, cum ar fi cârnații de casă „Plin de carne”, care rămân în continuare lideri de piață în categoria cârnați premium, tradiționali și cremvuștii Berlinki, distribuiți de Elit, iar pentru sărbători sunt pregătite campanii in store pentru toate gamele de produse.
„Prin campania de marcom lansată în 2019, ne propunem să punem Elit pe harta brandurilor românești într-un mod de prezentare actual, dar care își păstrează bunul gust desăvârșit! Elit este un brand îndrăzneț, conversațional și amical, susținător al felului de a spune și face lucruri românești, de calitate. Elit este despre oameni, despre profesioniști în industria alimentară și despre produse bune, cu gust desăvârșit”, a concluzionat Voicu Vuscan.
Campania de rebranding lansată de Elit în 2019 a însemnat o investiție importantă și va continua pe viitor și cu alte proiecte în zona de marketing și comunicare. Compania este inclusă in Topul primelor 10 firme din județul Alba, realizat de Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Alba.
# Despre ELIT
În cadrul celor 4 fabrici proprii din București, Alba Iulia, Cugir și Arad, Elit produce toate gamele de mezeluri: Salamuri, Cârnați, Specialități, Crenvurști, Parizer, Afumături, Prospături, Crud-Uscate, Mici, activând pe toate canalele de vânzare, dar preponderent în comerțul tradițional, unde deține un portofoliu de 13.000 de clienți activi.
Distribuția se face prin 5 depozite logistice (Alba Iulia, București, Craiova, Bacău și Constanța) și peste 20 de depozite cross-docking. Rețeaua de magazine Elit, depozitele din Cugir, Alba Iulia, București, Constanța, Bacău și Craiova împreună cu rețeaua de distribuție care cuprinde peste 250 de mașini frigorifice fac posibil ca mezelurile Elit să ajungă în cel mai scurt timp pe mesele dumneavoastră.
Compania are în prezent 1.800 de angajați (1.500 angajați Elit și 300 angajați Vericom), o capacitate de producție de mezeluri de 2.500 t/lună.
Elit a dezvoltat de-a lungul timpului o sortimentație de peste 300 de produse delicioase, atent selectate. Odată cu integrarea Elit în familia Smithfield, Elit a început să promoveze în România produsele colegilor din Polonia (gamele Morliny, Yano și Krakus) și își propune introducerea pe piața tradițională a gamei Berlinki.
# Despre Voicu Vuscan
40 de ani, absolvent al Facultății de Studii Europene din cadrul Universității Babes Bolyai din Cluj Napoca în 2001. În anul 2002 și-a început cariera la ELIT, ocupându-se de achiziția de materii prime din Europa, Canada, SUA și Brazilia, precum și de comercializarea acestora în România. În anul 2013 a preluat funcția de Director General al ELIT. Cei șase ani de mandat au însemnat o creștere de 50% a business-ului din punct de vedere al cifrei de afaceri, volumelor și profitului, culminând la începutul lui 2018 cu integrarea ELIT în cadrul Smithfield, cel mai mare producător de carne de porc din lume.