Cea mai mare companie de îmbuteliere şi distribuţie a apei din România, La Fântâna, a obţinut noi finanţări pentru recapitalizare. 34 mil. euro au fost aprobate de Erste Group Bank Ag sub formă de împrumuturi la termen şi o facilitate de credit care poate fi reînnoită automat (tip revolving).
Fondurile vor fi utilizate pentru refinanţarea datoriei actuale şi finanţarea dividendelor către acţionari, iar pachetul include şi o facilitate care poate fi utilizată pentru eventuale achiziţii de tip bolt-on, a anunţat grupul Erste.
La Fântâna este detinuta, din mai 2007, de fonduri de private equity administrate de către fondul de investiţii polonez Innova Capital, care a preluat atunci 92% din acţiunile companiei pentru 35. mil euro de la fondul Oresa Ventures şi de la Cristian Amza. În condiţiile în care Innova se află deja de peste 6 ani în acţionariatul La Fântâna, în piaţă s-a vehiculat de mai multe ori intenţia fondului de a-şi vinde participaţia. Până atunci, acţionarii anunţă noi planuri de extindere geografică şi dezvoltarea de produse complementare.
"În ultimii cinci ani, La Fântâna a înregistrat o creştere organică solidă şi a finalizat o achiziţie prin absorbţie, consolidându-şi poziţia de lider de piaţă şi aproape triplându-şi veniturile. În acest moment, este pregatită pentru nouă etapă de dezvoltare, concentrata pe produse complementare şi extinderea prezenţei geografice, şi suntem încântaţi de sprijinul acordat de Erste Group Bank pentru strategia La Fântâna din următorii ani", a declarat Krzysztof Krawczyk, Managing Partner al Innova Capital. "În pofida «fluctuaţiilor» înregistrate de economiile din regiune, La Fântâna a obţinut în mod constant randamente atractive pentru investitori. Erste Group a dezvoltat o relaţie de afaceri durabilă cu Innova de peste 10 ani şi ne face plăcere să le susţinem în continuare planurile în regiune”, spune Ingo Bleier, director pentru Investment Banking în cadrul Erste Group.
Grupul La Fântâna este lider pe piaţa de îmbuteliere şi distribuţie a apei în companii din Romania şi Serbia, dar şi cea mai mare companie de acest tip din Europa de Sud-Est. Aprovizionează o reţea de peste 100.000 de aparate watercooler (sisteme de răcire – încălzire) instalate în ambele ţări. Cotele de piaţă se situează la 70% în România şi la peste 60% în Serbia. Compania consideră că planurile de creştere în Serbia şi România vor fi susţinute de faptul că, în regiune, consumul de apă îmbuteliată este scăzut, iar sistemele de tip răcire au rate reduse de penetrare. În plus, investiţiile în sectorul furnizorilor de servicii de apa sunt insuficiente, apa potabilă are o calitate slabă, iar în zonă există un număr mare de consumatori potenţiali.
Anul trecut, vânzările companiei as-au apropiat de un sfert de milion de euro, faţă de 21 mil euro în 2011.