Compania americană Bechtel, care lucrează la tronsonul de zece kilometri cuprins între Turda şi Câmpia Turzii, va finaliza lucrările în data de 31 ocotombrie 2010. Astfel, la cei 42 de kilometri existenţi deja între Gilău şi Turda se vor mai adăuga încă zece, tronsonul 2B fiind finalizat în proporţie de sută la sută.
Bogdan Sgârcitu, director de comunicare la Compania Bechtel, a declarat că pentru cei zece kilometri de autostradă, în anul 2010, Statul Român un a achitat niciun ban.
"Practic, noi vom finaliza lucrările până la data de 31 octombrie urmând ca Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Cluj să se ocupe cu darea în circulaţie a celor zece kilometri. Din punctul nostru de vedere totul este finalizat. În acest an, nu am primit niciun ban de la Statul Român, lucrările efectuate în valoare de peste 90 de milioane de euro, fiind practic efectuate din resursele proprii ale companiei", a precizat Bogdan Sgărcitu, care a mai adăugat că firma pe care o reprezintă speră ca să îşi recupereze banii în anul 2011.
Din discuţiile purtate de Bechtel cu reprezentanţii Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România s-a desprins idea că în anul 2011, guvernul intenţionează să finanţeze două şantiere pe autostrada Transilvania, o porţiune de zece kilometri situată în tronsonul 2C, între Gilău şi localitatea clujeană Nădăşel precum şi finalizarea lucrărilor la tronsonul 3C, între Vama Borş şi Suplacu de Barcău, unde lucrările sunt finalizate în proporţie de 40 la sută.
Senatorul PNL Cornel Popa a declarat joi, la Oradea, că la demersul său de a susţine continuarea lucrărilor la Autostrada Transilvania s-au alăturat mai mulţi parlamentari din Cluj, Braşov, Satu Mare, Baia Mare şi Mureş, pentru ca, etapizat, să se finalizeze acest proiect important pentru dezvoltarea economică a zonei şi a ţării.
Potrivit senatorului Popa, participant la discuţiile de luni cu parlamentarii şi marţi, împreună cu ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, s-a admis că deşi este ‘un proiect costisitor’, ‘greu de dus de statul român’, ‘care nu s-a negociat bine de la început’, ar putea fi realizat şi finanţat pe etape.
Această investiţie serveşte ca o centură a Clujului, ea ‘leagă nimic de nimic’
‘Eu am spus că nici nu dorim mai mult de 100 de milioane de euro pentru anul viitor prin care s-ar finaliza investiţia pornită în Bihor, dar acum în stare jalnică, cei 23 de km din zona Suplac-Sânlazăr’, a precizat parlamentarul liberal.
În continuare, ministerul va stabili ce sume sunt necesare pentru exproprieri, descărcări de situri şi relocări, în judeţul Sălaj, astfel încât în doi ani să se unească Borşul de Gilău, pentru ca această investiţie să nu fie ‘o potecuţă de Cluj’, cum este azi, ci să unească vestul Europei cu o parte din România măcar până la Câmpia Turzii şi apoi să se avanseze, pe măsura posibilităţilor, către Târgu Mureş şi Braşov.
Chiar şi parlamentarii de Cluj, spune Popa, s-au arătat nemulţumiţi că deşi această investiţie serveşte ca o centură a Clujului, ea ‘leagă nimic de nimic’.
Senatorul PNL a menţionat că ministrul Transporturilor a convenit asupra celor propuse, urmând ca săptămâna viitoare să se stabilească concret prevederile în bugetul de stat.