Valentin Nuham, unul dintre cei mai buni intervievatori din presa, traieste astazi in Canada. Ioan Georgescu, creatorul Suplimentului Legislativ si al rubricilor de consultanta, aflate astazi in topul preferintelor cititorilor, s-a stins din viata, in ianuarie 2001.

Patru dintre membrii primei echipe s-au despartit de Capital pentru a urma cariere de succes in alte companii: Doru Lionachescu este acum un bancher respectat, Ionut Popescu este cunoscut tuturor consumatorilor de presa si televiziune ca un fin analist al realitatilor romanesti, Vali Negoita reprezinta una dintre cele mai dinamice industrii din economie, iar George Vulcanescu, jurnalist inrait, si-a urmat vocatia la Piata Financiara.

Doru Lionachescu

1992: redactor sef adjunct CAPITAL
2002: director Companii Locale CITIBANK

Cand ma gandesc la perioada petrecuta in redactia revistei Capital, ma incearca o nostalgie asemanatoare celei pe care cei mai multi dintre noi o avem atunci cand ne amintim de anii de liceu. Un entuziasm aproape adolescentin, un dezinteres material copilaresc si o mare incredere in fortele noastre ne caracterizau, la jumatatea toamnei lui 1992, pe cei 10-12 oameni care am pornit Capital, intr-o perioada cand simpla folosire a cuvantului „capitalism” presupunea mult curaj.

Voi incerca sa arunc o privire lucida asupra acestui „deceniu Capital”, in spiritul pe care am incercat sa-l institui revistei de-a lungul celor doi ani si jumatate cat am avut responsabilitatea editoriala a publicatiei. Voi incepe cu ce a fost bun si remarcabil. In primul rand, cred ca oamenii care au construit revista merita recunostinta pentru curajul de a porni o publicatie economico-financiara adresata omului simplu. Astazi, remarcand pozitia de lider a Capital pe segmentul sau de piata, e usor sa pariezi pe un asemenea concept editorial, dar va asigur ca, la vremea cand am pornit aceasta revista, putina lume si-ar fi riscat economiile intr-o asemenea intreprindere.

In al doilea rand, echipa Capital, toti cei care au contribuit intr-un fel sau in altul la succesul sau de azi, merita aplaudata pentru ca a impus un standard publicistic atat de inalt incat, iata, dupa zece ani, nimeni nu se incumeta sa-l atace. In sfarsit, Capital-istilor trebuie sa le recunoastem neconditionat talentul de a inventa o revista de
cincizeci si doua de ori pe an, intr-o economie si intr-o tara in care – sunteti martori !- zile in sir pare ca nu se intampla nimic.

Desi e un moment aniversar si, implicit, oarecum unul al gratularilor, n-as fi eu daca nu as folosi prilejul pentru a puncta cateva lucruri pe care Capital le-ar putea face mai bine, de data aceasta din punctul de vedere al unui bancher, devorator pasionat de gazete. Mi-as dori uneori de la Capital sa fie mai transant in analiza fenomenului economic, sa spuna cititorului clar si raspicat ce e bun si ce e rau la o decizie, la o masura. Apoi, sa-si apere aceasta pozitie pana in panzele albe. Gazetarul, cred eu, trebuie sa aiba un pic de sange de Don Quijote, el nu are voie sa reactioneze ca un functionar. Mi-ar mai placea apoi sa aflu sau sa inteleg totdeauna mai intai din Capital faptele economice ori financiare cu adevarat importante din aceasta tara. Eu, unul, nu cred ca in lumea ultra-competitiva catre care aspiram este loc pentru „…si altii”; ori esti „number one”, ori iti incerci sansa in alta parte. Aceasta mentalitate de campion am incercat sa o inoculez oamenilor cu care am cladit Capital, ca si celor cu care am lucrat in diverse locuri in cariera mea post-Capital.

Valentin Negoita

1992: redactor-sef CAPITAL
2002: director executiv Asociatia de Comunicatii prin Cablu

„In Romania, lumea afacerilor nu va mai fi aceeasi”. Sub acest slogan vizionar, grupul elvetian Ringier lansa, pe 4 decembrie 1992, saptamanalul economic si financiar Capital. Momentul ales era cat se poate de potrivit, avand in vedere ca o categorie tot mai mare de cititori era interesata de informatii si analize competente si obiective privind mediul economic in schimbare.

Know-how-ul si resursele financiare ale elvetienilor s-au completat in mod fericit cu ambitia si talentul gazetarilor romani, pentru a crea un produs de presa inovator, distinct fata de celelalte publicatii, atat prin abordare, cat si prin prezentare. Capital si-a propus sa prezinte realitatile economice pe intelesul tuturor si sa fie ziarul oamenilor activi, dornici de cunoastere si schimbare. Cu alte cuvinte, sa ofere un „capital informational” absolut necesar celor care doreau sa devina actorii economiei de piata in formare, intreprinzatorii romani. Aceasta a fost, de altfel, semnificatia titlului publicatiei pe care l-am propus si sustinut in fata partenerilor elvetieni, in urma cu 10 ani, semnificatie care capata noi valente in actuala „economie a cunoasterii”.
Competenta, acuratetea, limbajul accesibil si lipsa oricarui partizanat au reprezentat, cu siguranta, atuuri esentiale in atragerea unor categorii tot mai diverse de consumatori de presa. De-a lungul anilor, Capital a devenit un adevarat barometru al evolutiilor din economie, impunandu-se ca o autoritate in mass-media romaneasca.
O nota speciala se cuvine a fi acordata, credem noi, perseverentei pe care ziaristii de la Capital au dovedit-o in promovarea, in Romania, a unui mediu de afaceri concurential, transparent, bazat pe reguli clare, pe etica si fair play.

Ionut Popescu

1992: redactor CAPITAL
2002: analist economic

In urma cu 10 ani, Capital se avanta pe o piata necunoscuta, unde nu exista inca masa critica de cititori potentiali: clasa medie cu interese economice distincte. Editorii elvetieni veneau in Romania cu o revista prin care nu incercau sa cumpere hoteluri sau fabrici la preturi scazute si nu doreau sa ajute oameni politici care le erau simpatici. Ei veneau sa castige bani din presa, o incercare absolut temerara in acele vremuri, cand putinii oameni de afaceri de succes isi doreau un ziar doar pentru a putea face presiuni asupra oamenilor politici. Era de ajuns sa ai o tribuna pentru a te putea face auzit de ministrul care te interesa. Lipsa de obiective colaterale a editorilor a facut ca ziaristii de la Capital sa poata lucra fara a avea deasupra capului o sabie a lui Damocles si fara teama ca, prin ceea ce scriu, ar putea deranja alte afaceri ale patronatului. Ziaristii erau judecati doar dupa calitatea muncii lor, dupa priza pe care o aveau la cititori subiectele propuse de ei, si nu dupa modul cum ar fi putut sluji interesele de afaceri ale celor care ii plateau. Era tot ce-si putea dori un ziarist: independenta jurnalistica, salarii peste media pietei si un know-how nemaiintalnit in presa romana. Capital a aparut intr-o tinuta grafica eleganta, intr-o perioada cand calitatea tiparului si asezarea in pagina erau tratate cu indiferenta. Era ca un print intr-un autobuz cu navetisti. Cand mi s-a spus ca titlul de pe prima pagina nu trebuie sa aiba pe un rand mai mult de 20 de semne, pentru ca doar atat poate cuprinde privirea fara ca ochiul sa se miste, am inteles care era diferenta fata de celelalte publicatii: a face presa nu mai era doar o ocupatie intamplatoare, ci o stiinta cu reguli clare. Capital a impus reguli si comportamente care au devenit apoi bunuri comune. A fost, fara indoiala, prima publicatie cu o tinuta occidentala. Printul i-a ajutat pe navetisti daca nu sa-si schimbe comportamentul, macar sa vada diferenta.

George Vulcanescu

1992: redactor CAPITAL
2002: secretar general de redactie PIATA FINANCIARA

Cand Andreea m-a avertizat ca va trebui sa contribui cu un text pentru numarul jubiliar al revistei Capital, am insistat sa fiu sarit de la „portie”. Rezultatul: stau in fata monitorului si sunt aproape paralizat. Istoria Capital este ca pe un puzzle extrem de dificil. Imi este aproape imposibil sa refac o imagine din mii de piese. Au fost, totusi, sapte ani de convietuire (!). Atata timp cat iti petreci, aproape zilnic, mai mult de r
12 ore in redactie, iar locul de munca devine si familia si anturajul tau, se poate vorbi de o relatie tip convietuire. Numai pat si sifonier nu am avut in redactie, dar aparat de barbierit imi adusesem la un moment dat. A nu se intelege ca obligatia contractuala ma retinea in redactie atata timp. si nici macar workaholic (impatimit al muncii, pentru conformitate) nu eram. Era doar placerea pentru ceea ce faceam si raspunsul meu afectiv la atmosfera de lucru. E drept, erau si multi timpi morti, dar tot pe acolo se gaseau si niste colegi minunati si o atmosfera care stergeau oboseala. Venind la Capital la sfarsitul anului 1992, schimbam doi angajatori, doua firme, doua publicatii. Lasam deoparte un cunoscut cotidian central, care era cladit dupa profilul unui ziarist r
exceptional al timpului; o institutie in sine, care asigura soliditatea afacerii. Intram intr-o echipa in care doar faima editorului era cea care putea impresiona. Cand Ionut Popescu mi-a spus ca urmeaza sa se lanseaze o publicatie economica si ca daca vreau sa prind „trenul” ar trebui sa fac cunostinta cu redactorul-sef, Valentin Negoita, stiam despre Grupul Ringier cam tot atatea cat despre tranzactiile cu actiuni, adica mai nimic. In noiembrie 1995, cand la Bursa de Valori se incheieau primele contracte, eram mandru ca puteam sa explic altora ce este „aia” bursa de actiuni si la ce foloseste sau cum se stabileste pretul in piata. Aveam atunci trei ani vechime la Capital. Trei ani in care deprinsesem stiinta publicisticii moderne, promovate de grupul de presa Ringier. Prezenta mea in aceasta echipa redactionala a fost o sansa. sansa a fost dublata de faptul ca, acel moment de inceput, mecanismele pietei financiare si evolutia mediului de afaceri puteau fi asimilate din „mers”, un motiv fiind faptul ca economia de piata era la primii pasi si nici nu se prea „grabea”. Ce sa mai spun despre Capital? Sa incerc sa reproduc cum se desfasura o sedinta de sumar? Sau care erau regulile dupa care ne ghidam in abordarea unui subiect, indiferent ca era vorba de o ancheta delicata, o relatare despre un eveniment economic sau un interviu cu un om de afaceri? Despre istoria Capital nu pot spune mai mult decat: ea nu poate fi povestita, nu poate decat sa fie traita.