La Liga, rezultate sâmbătă
Început de meci greu pentru FC Sevilla. A fost condusă cu 2-0, pe teren propriu, de Rayo Vallecano, dar a încheiat la egalitate, scor 2-2.
Rayo Vallecano a marcat două goluri în minutele 21 şi 26, iar Sevilla a revenit prin golurile înscrise de Djibril Sow, în minutul 50, şi Youssef En-Nesyri în al şaselea minut de prelungire.
Pe Santiago Bernabeu, Real Madrid a deschis scorul în minutul 9 cu Osasuna, prin Bellingham, dar următorul gol l-a marcat abia în minutul 53, când Bellingham a reuşit dubla. Englezul a ajuns la cota 8 în clasamentul golgeterilor, unde conduce detaşat, având trei goluri mai mult decât Kubo, Lewandowski, Alvaro Morata şi Joselu. Real a învins în cele din urmă cu 4-0 şi are 24 de puncte, ocupând primul loc. Pe poziţia secundă este Girona, cu 22 de puncte. Rayo Vallecano se află pe locul 7 (13 puncte), iar FC Sevilla este pe 13, cu 8 puncte.
Rezultate înregistrate sâmbătă în meciurile etapei a 9-a din La Liga:
- Cadiz – Girona 0-1 (Alex Garcia 59);
- Real Madrid – Osasuna 4-0 (Bellingham 9, 54, Vinicius Junior 65, Joselu 70);
- Mallorca – Valencia 1-1 (Rodriguez 5 / Lopez 45+3);
- FC Sevilla – Rayo Vallecano 2-2 (Sow 50, En-Nesyri 90+6 / Valentin 21, Garcia 26).
Serie A: AC Milan a învins la Genoa, scor 1-0
AC Milan a învins sâmbătă seara, în deplasare, scor 1-0, formaţia Genoa. Ambii portari au fost eliminaţi pe final, iar în poarta Milanului a intrat Giroud.
Christian Pulisic a marcat în minutul 87 singurul gol al partidei. În minutul 90+8, portarul lui AC Milan, Maignan, a primit cartonaş roşu direct pentru o intervenţie în afara careului şi, cum toate schimbările fuseseră efectuate, în poarta milanezilor a intrat Olivier Giroud.
A fost eliminat şi portarul lui Genoa, Josep Martinez. Meciul s-a încheiat după 14 minute de prelungire, iar Milan, cu 21 de puncte, este lider în campionat. Genoa ocupă poziţia a 14-a, cu 8 puncte.
Juventus Torino a câştigat, pe teren propriu, scor 2-0, cu Torino
Juventus a avut un gol anulat în minutul 4, la Moise Kean, dar, după o primă repriză fără gol, a marcat de două ori în partea secundă. Federico Gatti a deschis scorul în minutul 47, iar Arkadiusz Milik l-a majorat în minutul 62.
Juventus Torino este pe locul 3 în Serie A, cu 17 puncte, iar Torino se află pe 12, cu 9 puncte.